Cupcakes cu brânză, morcovi și mazăre

Un aperitiv special pentru zile speciale, Cupcakes cu brânză morcovi și mazăre, deliciu pentru cei mici și nu numai.
Cupcakes sunt minitorturi, iar metoda folosită pentru prepararea lor se numește creaming, adică mixarea untului cu zahăr până acesta capătă consistență cremoasă, iar ouăle au rolul de omogenizare mai bună și de mărire a volumului compoziției.
Aceste prăjiturele au apărut la începutul secolului al 19-lea în Statele Unite ale Americii. Gospodinele coceau în forme individuale de ceramică aceste prăjiturele. Chiar dacă aceste prăjiturele sunt gătite de zeci de ani, popularitatea lor a explodat în jurul anilor 2011, fiind realizate chiar seriale dedicate lor, Cupcake Girls, Cupcake Wars și Cupcakes DC.
Acestea pot fi dulci, dar pot fi și sărate, servite ca aperitive la o zi onomastică sau alte zile importante din familie. Și în România au început de ceva ani să fie preparate de gospodine, sau pot fi cumpărate de la cofetării, dar plăcerea de a obține din mâna ta un desert atât de gustos și aspectuos, este mult mai mare. Așa că, nu ezitați să le preparați!

Foto: Cupcakes cu brânză, morcovi și mazăre – Arhivă Burda România

Îți trebuie:
6 morcovi noi 
100 g brânză dulce
2 ouă 
1 cană mazăre
250 g făină
4 linguri smântână
50 g parmezan ras 
2 linguri amidon
50 ml ulei
sare
bicarbonat
1 linguriță praf de copt
Pregătești așa:
Cureți mazărea și morcovii și le opărești în apă cu puțin bicarbonat. După 10 minute, scurgi legumele și le lași să se răcească. Mixezi ouăle cu uleiul, adaugi brânza dulce și smântâna.
După ce ai obținut o compoziție omogenă, adaugi un vârf de cuțit sare și încorporezi făina amestecată cu praful de copt, mazărea și morcovii tăiați cubulețe. Pui compoziție în formele de silicon pentru brioșe.
Le coci în cuptorul preîncălzit la 180°C, pentru aproximativ 20 de minute.

Rețetă de Paula Iulia Peșteșan, Cenad, jud. Timiș

Încearcă și rețeta de brioșe de aici!

Add Comment