Chec de legume cu sos de roșii

Foto: Mihai Nicolae – Burda Romania

Îți trebuie:
1 conopidă mică (cam 750 g)
250 g morcov
250 g fasole verde (proaspătă sau din borcan)
250 g mazăre congelată
150 g brânză de capră (moale, cremă)
6 ouă
150 ml smântână subțire
sare, piper
1 legătură pătrunjel verde
1 kg roșii
1 cățel de usturoi
2 rămurele de cimbru
1 lingură ulei de măsline
Pregătești așa:
Desfaci conopida în buchețele, morcovii curățați îi tai pe lung în trei și apoi în bastonașe, iar fasolea, dacă e proaspătă, o rupi în trei. Într-o oală pui apă la fiert, împreună cu o linguriță de sare, adaugi apoi conopida și morcovii, iar după 2-3 minute, adaugi fasolea (dacă e din borcan, nu e nevoie s-o mai fierbi). După 5 minute, adaugi și mazărea congelată. Lași să fiarbă legumele încă 5 minute, apoi le lași să se scurgă bine.
Bați ouăle, adaugi smântâna și brânza, pe care ai fărâmițat-o cu furculița, apoi presari sare și piper. Amesteci legumele cu compoziția de ouă, presari pătrunjelul tocat și torni totul într-o tavă de chec unsă cu ulei. Dai la cuptor, la foc mediu (175 grade Celsius) pentru circa 45 de minute.
Cureți roșiile de pieliță, le pasezi și, împreună cu usturoiul tăiat în două, cimbrul mărunțit și lingura de ulei de măsline le pui la fiert pentru 30 de minute, la foc mic. Potrivești gustul de sare și piper. După ce s-a copt checul, îl lași să se odihnească puțin în tavă, îl răstorni apoi pe un platou, tai felii și le servești cu sosul de roșii.

Pregătire: 50 minute; Coacere: 45 minute
Rețetă de Antoaneta Brișan, Germania

Încercați și această rețetă de chec-aperitiv intrând aici.

Add Comment