Budincă de macaroane

Nu cred că există cineva care să nu fi preparat, sau măcar să fi consumat budincă. Vă propunem o rețetă de Budincă cu macaroane, consistentă și delicioasă. Fie că este vorba despre o budincă pe post de aperitiv, fie că este vorba despre o budincă servită ca desert, acest preparat este adesea făcut de gospodine.

Foto: Budincă de macaroane – Arhivă Burda România

Îți trebuie:
250 g macaroane sau spaghete
1 ceapă
200 g țelină
2 morcovi
sare
150 g roșii cherry
1 legătură ceapă verde
2 linguri ulei de măsline
300 g carne tocată de vită sau amestec
1 lingură pastă de roșii
250 g roșii pasate
500 ml supă de legume
25 g unt
2 linguri făină
piper
250 ml lapte
100 g brânză topită
50 g cașcaval tip Gouda
Pregătești așa:
Fierbi pastele 10 minute în apă ușor sărată. Tai cuburi țelina și morcovii, roșiile în jumătăți, iar ceapa rondele. Încingi uleiul și călești carnea 5 minute, apoi adaugi ceapa, țelina și morcovii și le călești puțin împreună. Pui pasta de roșii, amesteci, după care adaugi roșiile pasate și pe cele proaspete, decojite. Sărezi și condimentezi amestecul după gust și stingi focul după 2-3 minute.
În alt vas, topești untul și presari făina. Amesteci energic și torni câte puțin lapte și supă fierbinte, în timp ce amesteci. Lași sosul să fiarbă 5 minute, timp în care amesteci neîncetat. Stingi focul când se mai îngroașă sosul și încorporezi brânza topită, sare și piper după gust.
Ungi cu unt o formă termorezistentă. Așezi în cercuri pastele și sosul de carne. Le acoperi cu sos alb și presari cașcavalul ras. Coci 40 de minute, la 200ºC. Presari deasupra pătrunjel tocat și porționezi budinca după ce s-a mai răcit.
O pregătești de seara, pentru un prânz sățios la serviciu.

Pregătire 40 min.; Coacere 40 min.
Rețetă de Antoaneta Brișan, Piatra Neamț, jud. Neamț

Încearcă și rețeta de aici.

Add Comment