Conectarea interumană, o condiție a sănătății emoționale

Conectarea interumană, o condiție a sănătății emoționale

În era digitală, singurătatea devine o alegere din ce în ce mai frecventă. Când această stare este o alegere asumată, ea poate fi schimbată printr-o simplă decizie ce deschide calea unor acțiuni ulterioare. Perioada aparte prin care am trecut și încă trecem îi obligă, însă, îndeosebi pe unii seniori, la o singurătate dureroasă, în fața căreia suntem datori să manifestăm compasiune. Stă în puterea lor să își aline dorurile și pustiul, prin diverse activități, dar și a noastră, să nu rămânem nepăsători. Doamna Mihaela Zaharia, psihoterapeut, a acceptat invitația redacției de a privi singurătatea din mai multe puncte de vedere și de a oferi soluții acelora pentru care singurătatea devine o povară.

conectarea

Foto: Psiholog Mihaela Zaharia psihoterapeut www.parenting.ro

1. Ce îi determină pe oameni să aleagă traiul în singurătate, în mod deliberat?
Există trei cele mai frecvente astfel de categorii de oameni, în funcție de vârstă.
– După terminarea liceului mulți tineri își propun să trăiască pe cont propriu. Ori că aleg o facultate în alt oraș sau chiar în altă țară, ori că se angajează și salariul le permite să locuiască singuri sau măcar să împartă aceeași locuință cu prieteni, colegi, iubiți. E firesc să își dorească să se desprindă de părinți, să învețe să se descurce singuri, să știe că pot să facă față vieții și să devină din ce în ce mai independenți și siguri pe ei.
– O altă categorie de oameni care aleg să trăiască singuri sunt cei care au trecut de această perioadă, dar au fost dezamăgiți în relațiile pe care le-au avut sau nu a funcționat niciuna. Și atunci, mai mult ca un mecanism de apărare, aleg să trăiască singuri fiindcă e mai puțin dureros decât să investească afectiv într-un om care îi poate părăsi sau înșela oricând. Multe femei în această perioadă își iau totuși un animal de companie. În funcție de ce le rezervă viață, această perioadă poate fi foarte scurtă sau foarte lungă.
Alții aleg traiul de unul singur pentru a se putea dedica complet profesiei, acest lucru având o durată limitată, chiar dacă uneori poate fi vorba de ani de zile.
– O altă categorie de oameni care ajung să fie singuri sunt bătrânii care și-au pierdut partenerul și nu vor să își deranjeze copiii mutându-se la ei. Unii nu aleg asta, unii se mută la copiii lor, alții își mai iau un animal de companie (dacă pot avea grijă de el), alții își găsesc un alt partener, măcar pentru a nu fi singuri, alții, foarte puțini, când devin conștienți că nu se mai pot descurca singuri, cer ei să fie trimiși la un cămin de bătrâni. Dar nu e neapărat o alegere, ci e mai mult o lipsă de opțiuni reale.

conectare

Foto: La orice vârstă, învață să te conectezi cu cei dragi, aflați departe

2. Este singurătatea dăunătoare sănătății creierului? Dar a corpului?
Creierul este un organ social. Omul este animalul care are cea mai lungă copilărie, deci cea mai lungă perioadă de dependență față de un adult. Când suntem mici nu avem nicio șansă de a supraviețui dacă nu are grijă altcineva de noi.
Copii au instinctul de a se atașa de orice ființă vie pe care o văd imediat după ce se nasc. Psihologul și zoologul austriac Konrad Lorenz, unul din fondatorii etologiei (studiul comportamentului animal) a făcut un experiment memorabil în 1935. El a împărțit ouă de gâște clocite în două grupuri. Un grup de ouă au rămas la gâscă până au apărut puii care, firește, se luau după mama gâscă peste tot. Al doilea grup de ouă au fost clocite în continuare în incubator până au apărut puii care nu au mai văzut nicio gâscă lângă ei, ci l-au văzut pe Lorenz pe care au început să îl urmărească. Sunt celebre pozele de pe internet în care el umblă urmat de un card de gâște. Ba mai mult, a amestecat toți bobocii între ei cu tot cu mama gâscă. Puii care au văzut-o pe gâscă imediat ce s-au născut o urmăreau pe mama lor. Puii pentru care Lorenz a fost prima ființă vie pe care au văzut-o după ce s-au născut, l-au urmărit tot pe el, nu pe gâscă. Lorenz a numit acest fenomen natural de asigurare a supraviețuirii ”imprinting” și a arătat că e valabil și la animale, și la copii.
După ce creștem și suntem în stare să avem grijă singuri de noi, avem în continuare nevoie de ceilalți la nivel emotional și afectiv. Orice rană se vindecă mai bine, când pacientul are o familie iubitoare în jur, care are grijă de el, iar el are o motivație puternică să fie sănătos și să râmână în viață, de dragul lor. Când omul e singur, când îi pierde pe toți cei dragi, și mai rău, când e părăsit, ignorat, izolat – capacitatea lui de a se vindeca este foarte mult diminuată, nici măcar sistemul imunitar nu mai funcționează la potențialul necesar. E valabil și pentru recuperarea după o traumă.
Chiar și atunci când suntem în pericol, una din reacțiile de supraviețuire este să nu uităm după cineva care să ne ajute sau să țipăm, sperând că ne aude cineva și ne ajută ulterior. Copiii mici au tendința de a alerga din fața pericolului în direcția în care există adultul protector și de a se proteja în brațele lui.

psiholog

Foto: În singurătate, timpul trece mai ușor când îl investești într-o pasiune

3. Conectarea interumană este o condiție a sănătății mentale? Dar a longevității?
În cazul copiilor, conectarea interumană este o condiție a dezvoltării mentale. Cazurile copiilor lupi vorbesc de la sine.
Dr. Gordon Neufeld și Gabor Mate, MD în cartea ”Cum să ne păstrăm copiii aproape” spun: ”Atașamentul este prioritatea principală a ființelor vii. Maturizarea are loc abia după ce preocuparea în direcția atașamentului nu mai este exclusivă. În cazul copiilor, obiectivul inițial, de a deveni o ființă separată viabilă, poate intra în scenă abia după împlinirea nevoilor de atașament, de contact și de susținere și abia după ce copilul se poate baza necondiționat pe relație.”
Pentru adulți, conectarea interumană este o condiție a sănătății emoționale. Firește, există oameni care locuiesc singuri, sunt pustnici sau călugări, dar ei au o conexiune spirituală cu Divinitatea atât de puternică, încât conectarea cu oamenii devine opțională.
Îmi place mult un exemplu dat de Jonann Harari în cartea Legături pierdute: cauze reale ale depresiei și soluții suprinzătoare. Un psihiatru sud-african a aterizat în Cambodgia, într-o zonă rurală unde se cultiva orez, pentru a le vorbi oamenilor despre medicamentele antidepresive care tocmai începeau să se comercializeze și la ei în țară, dar pentru care nu aveau un cuvânt anume. Încercând să le explice despre ce e vorba, oamenii au răspuns că nu au nevoie, fiindcă ei au antidepresive. Și i-au dat un exemplu, ca să înțeleagă. Unul dintre fermieri și-a pierdut un picior din cauza unei mine de pământ rămasă din timpul războiului, în câmpurile de orez. Medicii i-au pus o proteză și omul s-a întors la muncă. Dar nu putea munci stând în apă, întrucât o astfel de muncă îi provoca dureri. Așa că omul a devenit din ce în ce mai trist, anxios și disperat. Atunci, medicul și oamenii satului l-au vizitat, l-au ascultat și au venit cu o soluție. Omul nu mai putea să muncească în câmpul cu orez, dar ar fi putut să fie lăptar. Așa că au pus toți bani și i-au cumpărat o vacă. Astfel omul a putut munci, s-a simțit util, oamenii veneau la el să cumpere lapte și smântână, nu mai era izolat – și astfel depresia lui a dispărut. Deci, asta însemna antidepresiv, nu, domnule doctor?

companie

Foto: Compania unui necuvântător poate alina singurătatea

Neuropsihologul american Mario Martinez, autorul cărții The Mind Body Code a intervievat 300 de persoane trecute de 100 de ani care trăiau sănătoase și fericite, pentru a afla secretele longevității lor. Ce a descoperit că aveau în comun toți acești oameni, e că aveau o viață socială activă, practicau sporturi și hobby-uri împreună cu alți oameni, învățau mereu lucruri noi și petreceau de foarte mulți ani mult timp în compania oamenilor mult mai tineri decât ei, prețuind acest lucru foarte mult.

4. Este singurătatea o alegere din ce în ce mai frecventă, în era digitală? Poate conectarea prin mijloacele digitale să înlocuiască total conversațiile față în față? 
Da, este. Dar asta nu înseamnă că e naturală. Din păcate, trăim într-o lume care valorifică și promovează foarte mult independența și individualitatea individului, abordare care duce în final la a crea mult mai multă singurătate, decât ar fi sănătos.
Foarte mult timp bebelușii au fost despărțiți de mame încă de la naștere și în multe spitale încă sunt. Apoi, concediul de îngrijire copil al mamei este foarte scurt (din fericire, aici, România încă stă bine). În general, alăptarea nu este încă încurajată în mod oficial. Mama trebuie să se întoarcă la seviciu, să muncească să facă bani, pentru că presiunea din jur este că trebuie să ne permitem cât mai multe, cât mai des din tot ce se vinde, și pentru că mamele trebuie să își construiască o carieră, să avanseze, să fie promovate etc, fiindcă altfel nu sunt suficient de bune. Și atunci copilul este lăsat cu o bonă sau alta sau este dat la creșă. Apoi este dat la grădiniță cu program prelungit, apoi la școală cu after-school și tot așa până termină liceul și pleacă la facultate. Cu alte cuvinte, deși copilul se naște ahtiat după atașamentul față de mamă, părinți, familie, societatea rupe constant acest atașament, pentru a crea un gol afectiv pe care tot ea vrea să îl umple cu tehnologie, produse și servicii. Problema e că efectele lor emoționale (de bucurie, satisfacție, încântare, mândire etc) nu țin, se estompează destul de rapid și atunci vrem din ce în ce mai multe. Nu ne săturăm niciodată de obiecte, pentru că ele nu se adresează problemei reale a copiilor și a noastră a tuturor: sentimentul de singurătate, de izolare, de neînțelegere și neacceptare sau cel puțin de iubire condiționată. Golul afectiv se umple doar cu relații puternice de atașament. Firește, golul se poate umple și mai mult cu o legătură personală cu divinitatea, așa cum o concepe fiecare, dar asta e o altă poveste.

conectare

Foto: Lectura unei cărți te conectează cu acțiunea, cu personajele și gândurile autorului

5. În condițiile pandemiei, mulți oameni au simțit singurătatea apăsătoare, singurătatea nefiind, în cazul lor, o alegere. Ce soluții au ei, pentru a micșora efectele negative ale lipsei de conectare cu semenii? 
Am întrebat-o recent pe fiica mea dacă a fost și ceva bun pentru ea în perioda de carantină, de care se plângea, și mi-a răspuns: „Un lucru bun a fost că mi-ai cumpărat un copac. O dracaena. A fost singurul lucru pe care și l-a dorit, pentru că i-au lipsit foarte mult plimbările în parc. Iar noi câine și pisică deja avem. Dar și un animal de casă ar fi o soluție, pentru perioade de acest gen.
Am o prietenă care, în carantină, s-a uitat numai la comedii. Înainte lucrase în presă și știa că nu o să se simtă bine, dacă urmărește ceea ce îi oferă televiziunea. Oricum, față de perioada de dinainte de revoluție, în care dacă apărea așa o pandemie nu aveam decât maxim un telefon fix la dispoziție, în multe case acum există diverse device-uri care pot fi folosite pentru conectarea cu semenii. Chiar și persoanele în vârstă, care nu se pricep, își pot ruga rudele mai tinere să le cumpere sau să le instaleze  aplicații precum whatsApp sau Skype, ca să poată comunica între ei.
Alte modalități de a nu simți singurătatea în general este să îți găsești o (altă) pasiune, să citești (te conectezi cu cel care a scris cartea și cu personajele), să te uiți la poze sau la înregistrări video cu persoanele de care îți este dor, să meditezi sau să faci orice simți că ai nevoie să te conectezi cu partea spirituală astfel încât să nu te simți singur, chiar dacă fizic ești.

Interviu realizat de Sonia Stanciu; Foto: 123RF, arhiva personală

Intră aici și citește articolul recomandat!

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!