Vopsirea oualor – obicei ancestral cu implicatii crestine

Un ou de Paşti este un ou vopsit sau decorat cu desene, în special în roşu, cu ocazia sărbătorii Paştelui creştin. De obicei este un ou de găină fiert tare, care, conform tradiţiei, este mâncat sau dăruit.

Oul de Paşte are şi scop decorativ în perioada Paştelui. Ouăle de Paşti decorative pot fi ouă de găină golite de conţinut, sau pot fi confecţionate din carton, gips, lemn, piatră sau material plastic. Există şi ouă de Paşte de ciocolată

Daniela Dumbravă, istoric al Institutului de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române, ne spune că vopsitul ouălor provine din Persia, din perioada pre-creştină. Primul ou vopsit despre care există informaţii este Oul de struţ punic din sec. IV-III î.Hr. descoperit în Cartagina. Vechii perşi îşi dăruiau ouă de diferite culori cu ocazia sărbătorilor sezoniere importante de înnoire a anotimpului, oul fiind simbolul eternităţii vieţii, al germenului care rodeşte, a totalităţii lumii, fiind comparat cu întregul Univers. Şi astăzi în Iran întâlnim tradiţia ca de Anul Nou – la echinocţiul de primăvară, în data de 21 martie, oamenii să-şi facă cadou ouă roşii, pe care le ciocnesc cap în cap, cel care sparge oul având dreptul să-l ia.

În Roma antică, tinerii îşi dăruiau ouă roşii şi diferite cadouri la sărbătorirea zeului Ianus – păzitorul porţilor oraşului şi caselor, după numele căruia s-a dat denumirea lunii Ianuarie.
Simbolistica ouălor colorate îşi are deci origini înainte de naşterea lui Hristos. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creaţiei, fecundităţii, simbol al vieţii şi al reînnoirii naturii. Obiceiul vopsirii ouălor este întâlnit la chinezi cu două mii de ani înainte de Hristos. Aceştia credeau că Cerul şi Pământul sunt un ou enorm al unei găini magice născute din haos, cerul învelind pământul aşa cum coaja oului înveleşte gălbenuşul.

În cultura indiană se spune că la începutul genezei, zeul suprem Brahma ar fi fost scos din Apele Primordiale – Lotusul Lumii, care a ieşit din germenele strălucitor al pământului – Oul de Aur ancestral. Astfel se explică şi faptul că aurul este considerat sfânt şi dragostea indienilor pentru aurul dătător de putere şi viaţă.

Foto: 123RF

Foto: 123RF

Obiceiul colorării ouălor s-a transmis şi creştinilor şi este încă practicat mai ales la popoarele Europei şi Asiei. Iniţial ouăle au fost vopsite cu roşu – culoarea vieţii şi a soarelui la asfinţit, şi cu galben – culoarea soarelui când răsare.

Spre deosebire de alte ţări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau chiar a dispărut, la români a evoluat şi a atins chiar culmile artei prin tehnică, materiale, motivele şi perfecţiunea realizării.
Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Acesta, văzând că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă: „De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi”. Culoarea roşie cu care le vopsesc creştinii la Paşti, reprezintă pe de o parte focul purificator, dar şi sângele lui Iisus care s-a scurs pe cruce.

O altă legendă povesteşte că, după ce Iisus a fost răstignit, rabinii farisei au făcut un ospăţ de bucurie. Unul dintre ei ar fi spus: „Când va învia cocoşul pe care-l mîncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus.” Nici nu a terminat bine de vorbit şi ouăle s-au şi făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi.
Ciocnitul ouălor se referă la sacrificiul divinităţii şi se face după anumite reguli: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de partener, în timp ce rosteşte cunoscuta formulă „Hristos a înviat!”, la care se răspunde „Adevărat a înviat!.”

În tradiţia populară de la noi există obiceiul ca în dimineaţa Paştelui, să se spele faţa cu apă neîncepută în care se pune un ou roşu şi un banuţ, pentru a fi tot anul frumoşi, sănătoşi şi roşii în obraji ca un ou roşu. Cojile roşii se păstrează şi sunt puse în brazde, la arat, pentru ca pământul să dea rod bun. Tot în tradiţia noastră populară se spune că oul roşu de Paşte are puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumuseţe, vigoare şi spor şi protejează animalele din gospodărie. Se spune de asemenea că ouăle fierte şi înroşite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.

Se crede, de asemenea, că oul roşu este apărător împotriva diavolului şi păzeşte casa de farmece. Viticultorii leagă primăvara viţa-de-vie cu salcie de la Florii sau îngroapă un ou roşu în Vinerea Mare pentru a-şi feri roadele de grindină. Aromânii pun în fereastră ouă de la Paşte, iar în Bucovina se crede că oul roşu este, alături de cruce, un simbol al biruinţei împotriva Diavolului. Cu ouă roşii se fac descîntece pentru dureri de dinţi, de urechi sau de gît. Ouăle roşii de bibilică se întrebuinţează ca leac pentru muşcătura de şarpe şi în farmece de dragoste. Ştergarul cu care au fost şterse ouăle înroşite se păstrează un an ca leac la durerea de urechi.

În istoria artei, în picturile vechi religioase, oul este simbolul Învierii.

Sărbătoarea creştină de Paşti provine de la Paştele evreiesc sau sărbătoarea Pesach.

Culoarea vopselei pentru ouă are următoarele simboluri:

  • roşu simbolizeaza jertfa lui Hristos;
  • galben simbolizează dorinţa de iluminare şi înţelepciune
  • alb este culoarea purităţii
  • verde este simbolul tinereţii şi inocenţei
  • portocaliu simbolizează forţa, perseverenţa şi ambiţia

Add Comment