Plăcinta noastră cea de toate zilele

Foto: Thinkstock/Guliver

Foto: Thinkstock/Guliver

Plăcinta este un preparat de patiserie făcut din foi de aluat, între care se pune o umplutură de brânză, carne, cartofi, varză, dovleac, fructe sau ciocolată, copt în cuptor sau prăjit pe tavă.
Primele menţiuni despre acest fel de mâncare au apărut în jurul anului 9.500 î.Hr., în perioada neolitică, când egiptenii au gătit prima crustă de plăcintă. Plăcintele egiptene erau cunoscute sub denumirea „galettes“ şi erau umplute cu orz, ovăz, secară şi unse cu miere. Putem spune că avem de a face cu o formă primitivă de patiserie. Reprezentări ale acestor activităţi apar în mormântul lui Ramses al II-lea, care a domnit între 1304 şi 1237 Î.Chr. Unii istorici sunt de părere că grecii au inventat aluatul de plăcintă, o pastă din făină, apă şi grăsime, care avea rolul de vas în care era gatită carnea; el păstra în interior sucurile şi aromele.

Romanii au preluat reţeta plăcintei şi au diversificat-o; se pare ca foloseau ca umplutură stridii, midii, scoici, peşte, pui, vită. De asemenea, budincile romane semănau foarte mult cu plăcintele. Marcus Porcius Cato (234-149 iCh), cunoscut şi sub numele de Cato cel Bătrân, a scris în tratatul de agricultură, numit “De Agri Cultura”, despre o reţetă populară în timpul său, a unei plăcinte sau tarte numită “Placenta”. Foarte asemănătoare cu o tartă cu brânză, cu baza de aluat, uneori era preparată şi ca plăcintă închisă, cu capac şi părţi laterale. Exista un tip de plăcintă denumită “libum” care era destinată la început doar ca ofrandă pentru zei. Odată cu extinderea imperiului, romanii au răspândit acest fel de mâncare în toată Europa, fiecare regiune adaptând reţeta după ingredientele disponibile şi după obiceiurile locului. „În mod evident, plăcinta a fost un cuvânt binecunoscut în 1362, în Anglia“. (Oxford English Dictionary) Plăcintele timpurii au fost cu carne şi erau servite ca fel principal de mâncare.

Divertisment culinar
Plăcintele însufleţite (pyes) erau cel mai popular divertisment la banchete. Când se deschidea preparatul, păsări ţâşneau şi zburau deasupra invitaţilor. Iepuri, broaşte, ţestoase şi alte animale mici, ba chiar şi pitici erau introduşi în plăcinte pentru a fi eliberaţi când era tăiată crusta. Piticii ieşeau din plăcintă şi păşeau pe masă recitând poezii, făcând glume sau scamatorii. Cea mai extravagantă plăcintă însufleţită este menţionată în secolul al XV-lea, la un banchet al ducelui de Burgundia. Când a a fost deschisă, din ea au început să cânte 28 de muzicieni pe muzica cărora şi-a făcut apariţia o fecioară prizonieră, reprezentând biserica catolică captivă în Orient. O altă celebră plăcintă însufleţită a fost prezentată în 1429 la încoronarea regelui englez Henric al VI-lea: o plăcintă de potârniche şi păun care consta dintr-un păun gătit în propria piele, aşezat în vârful preparatului. Şi alte păsări ca lebede şi bâtlani erau deseori folosite ca ornament şi ca un mijloc de a identifica conţinutul plăcintei.

Foto: 123RF

Foto: 123RF

O poveste celebră îl are ca protagonist pe Jeffrey Hudson, un faimos pitic din secolul al XVII-lea. În 1626 acesta a fost servit într-o plăcintă rece la banchetul dat în cinstea ducelui şi ducesei de Buckingham. Invitaţii de onoare au fost regele Carol I şi regina Henrietta-Maria. La masă, o placintă enormă, acoperită cu crustă, a fost adusă înaintea cuplului regal. Când regina a fost invitată să taie crusta, aceasta a început să se ridice şi din placintă a apărut un omuleţ mic, perfect proporţionat, dar având o înălţime de doar 46 de centimetri. La acea vreme Hudson, în vârstă de 7 ani, era cea mai mică fiinţă umană văzută vreodată. El a rămas în preajma reginei timp de 18 ani, devenind unul dintre oamenii ei de încredere. A fost înnobilat şi a primit titlul de Lord Minimus, a fost răpit în două rânduri de piraţi, iar în 1633, portretul său, alături de regina Henrietta Maria, a fost pictat de faimosul Van Dyck. Ultimii 25 de ani de viaţă i-a petrecut însă ca sclav în Africa de Nord.

Se spune că împăratul german Wilhelm I era un împătimit al plăcintelor. De fiecare dată când o vizita pe regina Victoria i se servea placinta sa favorită, umplută cu un pui care la rândul său conţinea un fazan ce avea în interior un sitar.

Alt personaj celebru mare amator de plăcinte a fost James Buchanan Brady, cunoscut ca Diamond Jim Brady, un legendar mâncău şi afemeiat, a cărui poftă de mâncare era extraordinară. Se spunea că începea să mănânce asezat cu burta la 12 cm distanţă de masă şi o termina doar când stomacul îi era presat de aceasta. O faimoasă cină la care Brady  a luat parte a fost oferită de arhitectul Stanford White. O imensă plăcintă a fost punctul principal de atracţie, din ea ieşind o dansatoare goală care a traversat în întregime masa şi s-a asezat în poala lui Brady. Acesta era renumit şi prin faptul că încheia masa cu un şir de plăcinte întregi. Charles Rector, proprietarul lui “Rector’s Restaurant” de pe Broadway (New York) l-a descris pe Brady ca pe “cel mai bun client pe care l-am avut în 25 de ani”.

Placinta, un preparat cosmopolit
În secolele XVII-XIX, plăcintele englezeşti nu aveau rival în Europa. Cele cu fructe sau tartele au fost, probabil, preparate în jurul anului 1500. Regina Elisabeta I a Angliei se pare că a gătit prima plăcintă cu cireşe. În vremea Tudorilor, plăcintele englezeşti erau făcute cu pere, gutui şi mere.  Nu este de mirare că primii colonişti au dus cu ei această specialitate şi în Lumea Nouă. Ei au adaptat reţetele la ingredientele şi tehnicile de gătit disponibile. Plăcintele se serveau aproape la fiecare masă şi au ajuns o parte integrantă a culturii culinare americane.

Plăcintele cu carne, cu umpluturi din rinichi sau cu carne tocată de vită, pui şi ciuperci sunt populare în Regatul Unit, Australia şi Noua Zeelandă şi sunt servite cu cartofi prăjiţi. În America de Nord, plăcintele cu fructe sunt consumate cu îngheţată. Tradiţională deja în bucătăria  americană este plăcinta cu mere.

Reţetele variază de la o ţară la alta, de la un bucătar la altul, însă ingredientele de bază rămân aceleaşi: făină, apă şi grăsime. Umpluturile diverse fac din plăcintă un fel de mâncare deosebit.

Cristian Niculescu

Add Comment