Halloween – o sărbătoare preluată și de români

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală. S-a răspândit în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii.

Foto: Dovleac-desert – Arhivă Burda România

Este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, dar în unele țări data variază: de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele de Halloween provine de la expresia  All Hallows’ Even, numele Sărbătorii Creștine a Tuturor Sfinților. În țările unde predomină creștinismul occidental – catolic și protestant, această sărbătoare a fost asociată cu Ziua tuturor sfinților, sărbătorită pe data de 1 noiembrie.
Vechii celți credeau că granița dintre lumea aceasta și cea de dincolo se slăbește în ziua de Samhain, permițând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. Focurile de tabără jucau și ele un rol în festivități, iar toate celelalte focuri erau aprinse de la focul cel mare.
Samhain-ul se sărbătorea în Irlanda, Scoţia şi în Isle of Man. Se ţinea în jurul datei de 31 octombrie – 1 noiembrie, marcând sfârşitul sezonului recoltei şi începutul iernii, partea „întunecată” a anului.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, americanii au îmbrăţişat complet sărbătoarea: peste tot în America de Nord, oamenii se costumau şi mergeau din casă în casă, pentru a cere mâncare şi bani. Însă au eliminat mare parte a superstiţiilor şi credinţelor creştine.

Foto: Dovleac-desert pentru Halloween – Arhivă Burda România

De la jumătatea secolului al XX-lea, americanii au început să asocieze Halloween-ul cu o sărbătoare a copiilor, care ies costumaţi pe străzi pentru a cere dulciuri vecinilor. Astfel, Halloween-ul s-a transformat într-o sărbătoare comercială, care aduce doar în Statele Unite ale Americii peste şase miliarde de dolari comercianţilor.
Și noi, românii, am preluat această sărbătoare, mai mult pentru bucuria copiilor, fiind un bun prilej de joacă, de mici cadouri specifice acestei sărbători. În România, Halloween-ul este sărbătorit, cel mai frecvent, în jurul mitului lui Dracula. Asta pentru că românii au o altă sărbătoare care cinsteşte morţii: Sâmbăta Morţilor sau Moșii de Vară, ori Moșii de Iarnă.
Cea mai cunoscută tradiție de Halloween în România și în lumea întreagă este cea a sculptării dovlecilor, luminați cu ajutorul unor felinare, folosiți la decorarea caselor și grădinilor sau ca lanternă, dar și costumarea în personaje desprinse din poveștile de groază. Copiii sunt cei mai încântați de pregătirile pentru Halloween și în special pentru a-și arăta măiestria în sculptarea dovleacului.

Foto: Dovleac-desert – Arhivă Burda România

Pentru această sărbătoare vă propunem să preparați un desert în formă de dovleac. Una dintre multele cititoare și concurente fidele ale revistei Practic în bucătărie, doamna Diana Popa, din Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, ne-a trimis câteva poze și lista cu necesarul pentru realizarea unui dovleac dulce.

Foto: Arhivă Burda România

 

Foto: Dovleac – Arhivă Burda România

Iată ingredientele de care aveți nevoie: 10 ouă, 400 g făină, 400 g zahăr, 2 lingurițe praf de copt, 4 linguri ulei, 30 g zahăr vanilat, un praf de sare, 5 linguri lapte, 10 linguri zahăr pudră, 5 picături esență de vanilie, 200 g unt, 15 g colorant alimentar verde, 1 carioca alimentară maro, 250 g fondant alb, 1 brioșă, 15 g colorant alimentar portocaliu.

Preparare blat:
Este nevoie de două blaturi, astfel va trebui să îl faci de 2 ori, dacă nu ai 2 tăvi identice. Ingredientele sunt pentru ambele blaturi. Preîncălzești cuptorul la 180 grade Celsius.
Separi albușurile (5 bucăți) de gălbenușuri și le mixezi împreună cu sarea, 200 g zahăr și 16 g zahăr vanilat, până vei obține o spumă fermă. Separat, amesteci gălbenușurile cu 2 linguri ulei și le încorporezi în albușuril. Cerni 200 g făină, o amesteci cu praful de copt (1 linguriță) și o adaugi treptat în compoziție, amestecând ușor, de jos în sus, cu o spatulă. Tapetezi o forma/tava cu unt și cu făină, torni compoziția și o coci 30-40 minute. Lași blatul la răcit complet în tavă.
Repeți operațiunea și pentru cel de-al doilea blat.
Preparare cremă:
Încălzești laptele. Adaugi zahărul pudră în laptele cald și amesteci până la dizolvarea acestuia. Apoi pui esența de vanilie, mai amesteci puțin și bagi crema la frigider pentru 2-3 ore.

Foto: Bogăție de culoare – Arhivă Burda România

Cum stați cu pregătirile pentru Halloween? Eu zic că este momentul să începem! Să ne costumăm, să ne umplem sufletul de fericire și de bunătate, să ne bucurăm de acest evenimen!

În spiritul acestei sărbători, vă doresc un Halloween fericit și să străluciți ca un dovleac luminat!

Pozele sunt primite de la doamna Diana Popa.

Add Comment