Secrete din Imperiul Leilor

Foto: Imperiul Leilor

În emisiunea Imperiul Leilor de la PROtv, cinci investitori sunt chemați să finanțeze cele mai bune, creative și bine documentate idei de afaceri. Sunt 5 investitori de top din România, care și-au dezvoltat business-uri complexe, au ajuns antreprenori de succes, iar acum au dorința și puterea financiară de a-i susține pe cei care visează să se dezvolte ca oameni de afaceri.

Le-am pus separat celor cinci investitori aceleași întrebări și redăm în cele ce urmează ce a ieșit. MC: Monica Cadogan; DM: Daniela Marișcu; MM: Mohammad Murad; CO: Cristian Onețiu; DP: Dragoș Petrescu

 

Foto: Monica Cadogan (MC), mamă a patru copii, conduce Vivre, cel mai mare brand de home-deco din sud-estul Europei.

Cum ai făcut primul milion?
MC: Primul an întreg de Vivre a adus și primul milion. A fost un an de „repede-înainte” în care verificam vânzările zilnice de 30 ori pe zi. La început făceam de toate – de la comenzi, recepție produse, marketing, până la programare.
DM: Mi-am pus în minte să-l fac și mi-am scos din cap credința că ar fi greu. La maximum un an de la această conștientizare s-a și întâmplat.
MM: Am avut nevoie de curaj și de puțin noroc.
CO: După primii 5 ani de dezvoltare, cifra mea de afaceri a ajuns de la 0 la 8 milioane de euro și aveam dividende neridicate de peste 1,5 milioane. Atunci am înțeles că a venit vremea mea să fiu plătit.
DP: Muncind din greu și fără să mă gândesc la 1 milion ca fiind un obiectiv.

Foto: Daniela Marișcu (DM) conduce și este acționar la Aqua Azur, a făcut performanță din proiectarea și construirea de piscine premium și parcuri acvatice.

 

Ce calitate îi trebuie unui individ cu o idee bună ca să devină un individ cu o idee de succes?
MC: Curajul de a face un prim pas. Apoi atenție la detalii, seriozitate și implicare.
DM: Smerenia aplicată în muncă: să știi să asculți, să crezi, să acționezi cu bună credință.
MM: Perseverenţă, comunicare, viziune. Dar scânteia care aprinde lumina succesului este curajul.
CO: Perseverență. Și o viziune foarte mare, clară și vie. Pentru mine, definiția viziunii este formula „vis + plan + execuție”. Iar dacă viziunea este mare, acest lucru atrage oameni foarte buni, care vor să facă parte din ceva serios, dacă este clară, toată lumea știe ce are de făcut și, dacă este vie, se vede în fiecare zi. Apoi conștientizarea necesității de a învăța și raportarea la ceilalți oameni.
DP: Curiozitate, perseverență, ambiție.

Foto: Mohammad Murad (MM) a ajuns în România în 1982 pentru a studia medicina și a ajuns să conducă un adevărat imperiu hotelier, cu 15 hoteluri: Phoenicia Hotels.

Ce a însemnat norocul pentru tine?
MC: Să mă întâlnesc cu oameni- cheie din viața mea – soțul meu, cofondatorii mei la Vivre, oamenii de la Purcari. Ei au schimbat direcția mea și au adus o multitudine de elemente bune – viziune proaspătă, valori clare, structură.
DM: Aș traduce conceptul de noroc prin acel moment în care oportunitatea întâlnește capacitatea.
MM: Nu este suficient să vrei ceva și să muncești pentru asta, dacă nu te însoţeşte şi norocul. Concluzia mea, după 30 de ani de afaceri, este definită de cuvântul potrivire: să fii foarte atent când şi în ce moment abordezi un subiect, să nu fie nici prea devreme şi nici prea târziu. Potrivirea se aplică şi la oameni, să alegi momentul în care iei oamenii la rost şi să știi când să îi feliciţi.
CO: Norocul de a avea lângă mine oameni care credeau mai mult în visurile mele decât în eșecurile mele. Sunt foarte recunoscător familiei mele că am reușit să rămânem împreună, mai ales într-una dintre cele mai grele situații, atunci când am ratat a patra oară, din punct de vedere profesional. Datoriile erau atât de mari, încât singura soluție de a le plăti era de a continua cu antreprenoriatul, deci tot cu un risc. Statutul de angajat, care ar fi venit cu beneficiul unui venit constant, nu m-ar fi ajutat să le achit nici dacă aș fi dat toți banii pe care i-aș fi câștigat, până la pensie.
DP: Foarte mult. Degeaba ai idee, putere de muncă, oameni destoinici în jurul tău… dacă nu te găsești la momentul potrivit în piața ta de desfacere.

Foto: Cristian Onețiu (C O) conduce două companii inovatoare pe piața românească: Life Care Corp și BioLogistic. A avut încredere în potențialul ideilor sale și a riscat totul pentru a le lansa.

Care este cel mai mare obstacol în calea unui întreprinzător în România?
MC: Mentalitatea proprie.
DM: Lipsa de predictibilitate legislativă.
MM: Nu înțelegem ce este capitalismul. În România se abordează de multe ori mediul de afaceri nu ca pe un prieten, ci ca pe un duşman. Al doilea obstacol este lipsa de curaj, perserverență și comunicare
CO: În prima fază, frica. De risc, de eșec și de ce cred alții. Mai târziu, obstacolul este ca antreprenorul să își atingă prea repede obiective prea mici. Așa intră într-o zonă de confort care îl ține ca angajat în propria firmă. Tot din această zonă ar fi, la început, perfecționismul, când își spune că: „Trebuie să analizez pentru a găsi cea mai bună metodă și cel mai bun context posibil” și nu trece la acțiune, după etapele de informare și planificare. Un alt obstacol ar fi la capătul opus, presupunerea că afacerea va crește automat, fără să faci nimic pentru asta, doar pentru că pornești de la o idee bună.
DP: Lipsa de educație antreprenorială și atitudinea, Ego-ul.

Foto: Dragoș Petrescu ( DP) vindea ziare la Piața Universității. Acum, conduce cel mai mare lanț de restaurante și cafenele din România: City Grill.

Dacă ar fi să o iei de la început acum, ai alege un domeniu „plin“, în care s-a demonstrat deja că e nevoie de noi întreprinderi sau mai degrabă ai prefera un „teren virgin“?
MC: Sunt adepta inovației, dar nu îmi este frică de concurență, dimpotrivă, o consider un semnal pozitiv, arată că ești în locul potrivit, dar trebuie să îți găsești strategia potrivită.
DM: Când am început să construim piscine și aqua parcuri era chiar „virgină” piața în România și am văzut cât de provocator este să crești piața pentru a-ți putea crește business-ul . Efortul este dublu, însă merită. Ca investitor însă, prefer domeniile „pline”, dar cu loc de creștere exponențială la nivel mondial, de aceea am ales IT-ul.
MM: Întotdeauna mi-au plăcut provocările şi nu mi-a plăcut să îi copiez pe alţii. A fi o persoană specială în gândire garantează faptul că poţi scoate un produs special, iar aici mă refer la turism.
CO: Dacă reușești într-o nișă cu perspectivă, ai șansa să devii liderul unui segment de piață, să surclasezi „coloși” care se mișcă greu și care ori acceptă locul 2, ori te cumpără la un „preț obscen”.
DP: Aș începe în domeniul în care am cea mai bună expertiză. Însă dacă identific un teren virgin cu potențial de creștere nu aș ezita.

Interviu de Roxana Melnicu; Foto: PR

Add Comment