Stagiunea 2017-2018 a Teatrului Dramaturgilor Români se deschide sâmbătă

Primăria Capitalei
Teatrul Dramaturgilor Români

COMUNICAT DE PRESĂ

Stagiunea 2017-2018 a Teatrului Dramaturgilor Români se deschide sâmbătă, 2 septembrie 2017, cu spectacolul „Învățăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său” de Marilena Dumitrescu.
Spectacolul regizat de Ingrid Bonța, cu scenografia semnată de Daniel Divrician, este o comedie savuroasă, în care ițele și interesele se împletesc și despletesc, într-o atmosferă tipic românească.
Spectacolul, supratitrat în limba engleză, îi are în distribuție pe: Olga Delia Mateescu, Adrian Ciobanu, Orodel Olaru, Tudorel Filimon, Ștefan Velniciuc, Marius Drăguș, Pavel Bârsan/ Ovidiu Ușvat, Cristian Dionise/ Mihai Mitrea, Cristian Dumitru/ Radu Mitrea.
Vă așteptăm sâmbătă, 2 septembrie și duminică, 3 septembrie la ora 19.00 în noua sală a Teatrului Dramaturgilor Români, în Calea Griviței, nr. 64-66, sector 1, București. Sala este realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române.
Olga Delia Mateescu, interpreta rolului lui Zoe, vă invită la “o comedie spumoasă, estivală, cu colegi puși pe șotii într-un teatru nou, vis al multor dramaturgi”.
Muzica live va fi interpretată de o orchestră de suflători, sub bagheta lui Hans Groza.

Alte informații despre programul spectacolelor sau despre Teatrul Dramaturgilor Români, puteți găsi accesând HYPERLINK „http://www.teatruldramaturgilor.ro” www.teatruldramaturgilor.ro.

 



Add Comment