Emoţii puternice pentru concurenţi şi juraţi, la „Vedeta populară” Douã noi ediții la TVR 1 – sâmbãtã și duminicã

Dacă e weekend, la TVR 1 avem din nou porţie dublă de folclor. Iuliana Tudor ne aduce două noi ediţii Vedeta popularã sâmbătă, 26 mai şi duminică, 27 mai, de la ora 21.00. Să înceapă muzica, să cânte concurenţii, să urmărim cel mai tare spectacol al talentelor din folclorul românesc!

Foto: Doru Ochea, TVR

Vom asculta în cele două seri muzică din toate zonele ţării şi pentru toate gusturile. Vom avea şi doine, dar şi melodii ritmate, vom cunoaşte concurenţi talentaţi şi dornici să ne impresioneze cu vocea lor, cu cântecele şi cu portul popular al zonelor de unde vin.

Emoţiile la cote maxime se anunţă în cele două ediţii Vedeta popularã programate de TVR 1 în acest weekend. La filmări, unul dintre concurenţi a fost atât de copleşit de emoţii încât, înainte de a urca pe scenă, i s-a făcut rău. După o vizită la cabinetul medical şi încurajările venite din partea Iulianei Tudor în culise, tânărul reuşeşte să îşi susţină cântecele în concurs şi să-i impresioneze pe cei prezenţi. Povestea zguduitoare de viaţă a aceluiaşi concurent îi prilejuieşte juratei Niculina Stoican amintiri dureroase, artista recunoscând că nici tatăl ei nu i-a vorbit niciodată. Vedem reacţiile colegilor din juriu şi mărturisirile artistei la Vedeta popularã de sâmbătă, 26 mai, ora 21.00.

Foto: Doru Ochea, TVR

Câte cinci interpreţi se vor lupta pentru al şaselea şi al şaptelea loc în semifinală. Numai doi vor fi câştigători. Iuliana Tudor ne dă întâlnire la TVR 1 cu muzica populară şi talente din folclorul românesc, la ediţiile 6 şi 7 Vedeta popularã pe 26 şi 27 mai, de la ora 21.00.

O studentă la Facultatea de Ştiinţe Economice, din Mureş şi care s-a întors la prima ei iubire, folclorul; o tânără din Corabia care studiază neogreaca şi germana la Facultatea de Limbi străine din Bucureşti; un sibian de 23 de ani, pentru care acasă sunt centrele de copii prin care a trecut şi a supravieţuit; o dobrogeancă de 17 ani, care a învăţat să cânte de la bunici în vişinul din faţa casei şi o moldoveancă de 18 ani, din Bacău şi care ar încălţa doar opinci toată ziua – îşi pregătesc glasurile, îşi lucrează apariţiile şi vin în faţa juriului şi a publicului sâmbătă seară, la Vedeta popularã, începând cu ora 21.00. Pentru duetul cu artistul preferat, în proba a adoua, Iuliana Tudor îi va invita la Vedeta popularã şi pe interpreţii deja consacraţi – Maria Butilă, Zorina Bălan, Mariana Deac, Aneta Stan şi Ştefania Rareş.

Alţi concurenţi dornici să ajungă în semifinala Vedeta popularã cunoaştem duminică, 27 mai, când, în faţa juriului şi a publicului se prezintă: o timişoreancă, de 21 de ani, care se pregăteşte să devină asistentă medicală, dar care pune pe primul plan muzica populară, un oltean, bunic, cu patru nepoţi, dar care şi-a facut timp să revină la pasiunea lui – folclorul, o concurentă de 17 ani, din Muntenia, care ne arată care este legătura dintre box şi muzica populară şi vine pe scenă susţinută de echipa de box coordonată de tatăl ei, un reprezentant al zonei Sălajului, ce vrea să devină artist şi munceşte pe măsură pentru asta şi o studentă la Etnologie în anul al doilea, la Cluj Napoca, dar de loc de lângă Suceava.
Şi la ediţia de duminică în proba a doua, concurenţii vor face duet cu artistul favorit, pentru că în proba a treia să demonstreze cât de fidel pot reproduce o melodie fredonată de un jurat. Interpreţii Andreea Voicu, Constantin Enceanu, Tita Bărbulescu, Cornelia Neaga şi Maria Macovei sunt cei care vin să cânte în duet cu concurenţii de la Vedeta popularã duminică seară, la TVR 1.

Dintre concurenţii fiecărei seri, doar câte unul va câştiga competiţia şi va obţine locurile al şaselea şi al şaptelea în semifinală. Doar ei se vor putea lupta în continuare pentru Trofeul Vedeta Popularã şi Marele Premiu de 100.000 de lei.

După cum deja ştim, competiţia a devenit mai dură în al doilea sezon, pentru că prima probă a este eliminatorie. Iau deciziile la Vedeta popularã: Grigore Leşe, Elise Stan, Niculina Stoican, Cornelia Rednic, Mircea Dinescu, cei cinci juraţi care nu doar notează concurenţii, ci le fac şi recomandări pentru îmbunătăţirea interpretărilor live, apariţia şi prezenţa lor pe scenă. Vom asculta şi intervenţiile lor la Vedeta popularã atât sâmbătă, 26 mai, cât şi duminică, 27 mai.

Foto: Doru Ochea, TVR

Despre Vedeta popularã, sezonul doi
Concurenţii celui mai mare talent show de folclor din România, Vedeta popularã, se întrec din nou la TVR 1. Dintre sutele de interpreţi de folclor amatori care au venit la preselecţiile desfăşurate în toată ţara, au fost aleşi cei mai buni 45 de concurenţi din Muntenia, Moldova, Dobrogea, Ardeal, Oltenia, Banat şi Bucovina. În fiecare ediţie, Iuliana Tudor ne prezintă câte cinci. Dintre ei, doar unul se va califica în semifinală.  Apoi, din cei 9 semifinalişti, 5 vor ajunge în finala Vedeta popularã, care va avea loc în luna iunie.
Fiecare dintre concurenţii serii trebuie să convingă juriul că are calităţi pentru a deveni viitoarea Vedetã popularã: să aibă voce, carismă şi o apariţie de neuitat, care să ridice oamenii de pe scaune. Titlul de Vedeta popularã şi premiul de 100.000 de lei sunt miza concursului destinat celor mai talentaţi interpreţi de folclor amatori.
Ca şi în sezonul trecut, fiecare dintre cele nouă ediţii preliminare Vedeta popularã are câte trei probe. În prima probă, concurenţii cântă acompaniaţi sau nu de orchestră, în funcţie de alegerea fiecăruia. În proba a doua, fac duet cu artistul preferat de muzică populară, iar în proba a treia trebuie să redea cât mai fidel o melodie fredonată de unul dintre juraţi. În premieră în noul sezon, la finalul primei probe, juriul elimină unul dintre cei cinci concurenţi ai serii.
Din juriul concursului fac parte, în noul sezon al emisiunii, interpretele de muzică populară Niculina Stoican şi Cornelia Rednic (care îi înlocuiesc pe Laura Lavric şi Constantin Enceanu). Acestea li se alătură cunoscuţilor juraţi de la Vedeta popularã – Elise Stan, Grigore Leşe şi Mircea Dinescu, pentru a evalua prestaţiile noilor concurenţi, interpreţi amatori din folclorul românesc.
Şi în sezonul doi, Marius Zorilă şi Orchestra Naţională Valahia, a Primăriei Captalei, susţinută de Creart, sunt alături de concurenţi în intepretările live din show. Imediat după concurs, actorii Lucian Ghimişi şi Dan Clucinschi, coprezentatorii Iulianei Tudor la Vedeta popularã, află părerile lor şi ne ajută să îi cunoaştem mai bine.

Add Comment