În tot ceea ce fac este iubire

Mihaela Tatu este ceea ce se cheamă un adevărat influencer, fără să facă transmisii live pe youtube.
Este o minune de om care se bucură de fiecare răsărit de soare și care a găsit energia necesară să se reinventeze. Viața cu rele și bune, cu suișuri și coborâșuri a făcut-o un om mai bun, mai generos și mai deschis către lume.

Foto: Mihaela Tatu, o minune de om


Ce mai faci tu, Mihaela, și ce proiecte noi îți aduce 2019?
Acum, privind în urmă și gândindu-mă la anul 2018, am impresia c-a avut mai mult de 365 de zile. Am trăit anul acesta, cât pentru o viață. Mai ales în decembrie. Luna mea purgatoriu!!! Pe toate planurile. Puțini ani am ratat, în care luna decembrie să nu aibă cel puțin un eveniment din care să nu ies… mai „înțeleaptă” (zâmbește).
Anul acesta… am fost fericită și m-am simțit utilă, am învățat multe și am împărtășit la rândul meu. Am trăit și experiențe „educative”, din care este adevărat, cu durere multă, mi-am mai învățat niște lecții. Și oricâtă viață ai avea în urmă, nimeni și nimic nu te scutește de la a trăi situații pe care le vezi doar în filme. Iar structura emoțională a firii umane, sunt convinsă, va rămâne în continuare un mare mister. Cel puțin eu, la mine, mai am multe de descoperit și înțeles în această existență.
Mi-am vizitat fiica la Berlin și am fost la Londra, la unul dintre evenimentele lui Tony Robbins, de data aceasta făcând parte din echipa lui. 
Am participat la TEDx Galați și Constanța, și am fost ambasador BookLand, promovând educația și procesul de învățare. Am fost în școli și licee încercând, cum m-am priceput mai bine, să-i conving pe tineri să nu renunțe la liceu. Să înțeleagă că fără informație nu vor putea trăi decent și integru. Nu vor ști care le sunt drepturile și cui să spună „Da, tu meriți să-mi conduci țara”
Am fost în tabere cu tineri liceeni, descoperind împreună magia comunicării. Am continuat colaborarea cu Business Days.  Sunt, în sfârșit, Competent Comunicator la Toastmasters.
Am mai avut o ieșire în Bali, cu doamne și domnișoare care au înțeles că de la ele ar trebui să înceapă procesul de transformare, dacă vor. 
Am început să fac o emisiune, „De vorba cu Mihaela Tatu” la Canal 33, post de televiziune care crește încetișor, însă cu pași fermi. Am avut două intervenții chirurgicale, în iunie și decembrie. 
Iar la sfârșitul anului, mi-am luat rămas bun de la sora mea. 

Foto: În strânsă conexiune cu tinerii din licee, Mihaela Tatu i-a făcut să conștientizeze rolul și necesitatea educației, pentru viitorul lor

Apoi am avut o experiență unică, pe care nu am mai trăit-o până acum, și ceva îmi spune că, nici de-acum încolo. Experiența din care am înțeles și învățat sentimentul iubirii se ridică deasupra a tot, a absolut TOT. Este sublimă și eliberatoare cu toată durerea sfâșietoare pe care o simți în timpul trăirii poveștii.
Apoi cursuri, cursuri, seminarii, seminarii. Astea fiind doar câteva dintre poveștile pe care le-am trăit.
Pentru 2019… Nu sunt superstițioasă, totuși de data asta voi păstra câteva dorințe doar pentru mine. Voi avea mai multe perioade de solitudine, una tocmai ce am încheiat-o, dorindu-mi să înțeleg de ce s-au întâmplat unele lucruri. Îmi voi continua cursurile și taberele pentru tineri și voi modera Business Days. Voi continua să susțin întâlniri cu femeile (în care cred și consider că orice întâlnire ne-ar putea trezi). Mi-am selectat cărțile pe care le voi citi și ce mai am de învățat în profesia pe care o am.
Voi boteza două fetițe, Ioana și Miruna – abia aștept!!!
Obiectivul principal al acestui an, despre care nu voi vorbi, sper să-l definitivez în noiembrie. În aprilie, chiar de ziua mea, voi fi la Ioana, la Berlin, unde voi intra într-o perioadă de Vipassana. Vreau să petrec mai mult timp cu fiica mea.
Anul acesta îmi doresc să călătoresc mai mult și voi începe cu o lună în Grecia, loc ce stimulează creativitatea și inspiră orice manifestare artistică. 
Și sunt numai câteva dintre intențiile pe care îmi doresc să le transform în fapte. Dacă mai punem la socoteală și neprevăzutele, surprizele… Voi vedea ce-mi va rezerva fiecare zi în care mă voi trezi. Și mai vin și eu și zic: Facă-se voia Ta! Viață, ce mai!…

Este durerea o lecție de viață?
Bineînțeles! Povestesc de multe ori…Viața este formată din evenimente pozitive și evenimente… EDUCATIVE. Când îți e bine și călduț, nu prea înveți, nu evoluezi. Pentru că de-aia ai venit în viața asta. Iar asupra mea mai au un efect. Devin creativă. 
Vezi tu, Ivana, acum nici nu-mi doresc să mai ies repede din acea stare de „învățătură” care generează suferința, până nu o pricep, o deslușesc și fac transformările necesare în atitudine, pentru a nu se mai întâmpla. Îmi învăț lecția. Pentru că, dacă trec peste, se va reîntoarce mai puternică. Asta înseamnă să-ți educi constant caracterul. Pentru că la asta lucrezi o viață întreagă, dacă vrei. Apoi, dacă ești confuz și ezitant cu viața ta, dacă nu ai o stare de spirit pozitivă, asta vei atrage. Și asta am observat de ani buni. Așadar da, durerea este o lecție de viață: a ta. Nimeni nu e vinovat pentru nimic. Sunt alegerile tale. Important este cum te raportezi la ea.
Cu spiritul meu ludic și pozitiv, alchimizez mai repede durerea, însă tocmai din această cauză este mai adâncă. Și să nu uităm: totul este trecător și trebuie să-i dăm timpului timp să vindece și să cearnă.

Cum te îmbogățești tu intelectual și emoțional?
În ultimii ani, după ce am renunțat la televiziune și, iată, am alte preocupări, citesc foarte mult. Între 22 și 30 de ani, Ioana fiind mică, iar eu foarte ocupată, nu prea am avut răgazul pentru asta. Apoi, cu cât a crescut Ioana și mai ales în ultimii 8 ani, nu îmi imaginez o luna fără o carte. Chiar mi-am dat seama acum, de Sărbători, că anul trecut parcă am neglijat puțin această îndeletnicire. Și nu e bine. În ceea ce fac eu acum, cuvântul este totul. Iar din decembrie încoace, lectura a fost cea care m-a așezat și mi-a dat un sens. Pe de-altă parte, citind și cărți care intră la capitolul „dezvoltare personală”, aplic. Și văd rezultatele direct în viața mea. Relaționarea cu o anumită categorie de oameni, din domenii diferite de al meu, mă îmbogățește. Relaționarea cu oameni cu care am aceleași preocupări sau subiecte de discuție interesante mă îmbogățește. Contactul cu oamenii, în general, mă umple. Elevi, studenți, antreprenori, femei. Cel puțin după o întâlnire cu elevii, simt că nu am făcut umbră pământului degeaba.  
Ascult muzică. Nu mă întreba ce gen! Pentru că îmi pun muzica în funcție de momentul zilei, activitatea pe care o fac chiar în acea clipă sau în funcție de starea mea de spirit, de emoțiile pe care mă străduiesc să le observ cu detașare. Apoi, călătoriile vor rămâne marea mea bucurie. Să înțeleg de ce alții, tot cu două mâini, două picioare și un cap, trăiesc altfel? De ce ei pot și noi nu? Să mă bucur de toată creația lui Dumnezeu: Pământul.
Emoțional, o plimbare cu Gore face toți banii (spune asta râzând). Să nu omit, câte-o bălăceala la Felix, dimineața, la prima oră, când bazinul este gol, pentru mine este desfătare maximă.
Momentele zilnice de meditație sunt relaxante și energizante deopotrivă. Să mă opresc din această existență de „pe pilot automat” și să conștientizez reacții, stări, emoții, atașamente, dorința de control pe care mintea mea le generează, iar corpul meu mi le semnalează. Și îmi strigă: „Heeei Mihaela, vezi că nu e bine! Mintea e perfidă!”
Bucuria și rezultatele bune ale cursanților mei mă îmbogățesc. Avem nevoie de atât de puțin! 

Foto: Călătoriile rămân marea bucurie a Mihaelei, ajutând-o să se bucure de toată creația lui Dumnezeu: Pământul


Mereu elegantă, mereu în trend. Cum reușești?
Am ales clasicul, confortul și starea de sănătate. Apoi, în timp, am realizat faptul că atitudinea face totul. Iar eleganța este un concept mai complex și implică mai mult decât felul în care te îmbraci. Eleganța este generată de felul în care te porți, te miști, vorbești, transmiți. Implică faptele tale și chiar gândurile tale. Iar în vestimentație, dacă folosești câteva elemente din noile tendințe, este suficient. 
Însă iar vin și-ți spun: prioritățile mele sunt altele în acest moment al vieții. Și sunt legate de „fundație”, de „temelie”, de trăinicie și profunzime. Și port ceea ce mă definește și mă face să mă simt bine. Uite, acum, pentru că tot am intrat în anul Porcului de pământ, cu toate că nu-i așa, culorile caracteristice sunt galben, gri, maro, am aflat că pentru a avea energie și inspirație, ar fi indicat să purtăm roșu, negru. Sunt culorile mele. Păi, nu sunt eu norocoasă?

Ai o colecție de pantofi, rochii sau accesorii? Ai o piesă preferată?
Voi dezmăgi acum, însă nu. Din timp în timp, fac câte o curățenie generală printre haine și încălțăminte și ceea ce nu mai port, și multe dintre articole sunt aproape noi, le dau celor care au mai multă nevoie de ele decât mine, care le țin în dulap. M-am vindecat de atașamentele față de lucruri. Acum câteva săptămâni, am dat câteva genți cu de toate unei familii căreia i-a ars casa. Apoi, în fiecare an îmi cumpăr câteva produse care-mi plac atât de mult, încât în sezonul acela sunt priorități. Da, păstrez mai multă vreme rochiile de seară și/sau cămășile albe. Am mai observat ceva: cu cât sunt de mai multă vreme pe Pământ, cu atât port mai puține accesorii. Repet, se schimbă prioritățile și încrederea pe care o ai în tine. Și poate nu mai ai nevoie de multe gablonțuri și mărgeluțe, vara. În rest, păstrez un șirag de perle veritabile sau un set de bijuterii din pietre semi sau prețioase, eventual un inel cu diamante. Îmi plac diamantele! Și gata. Poate și ceva Swarovski la urechi, pentru lumină, și chiar gata. Nu prea îmi place aurul, îl accept, eventual, într-o prezență foarte discretă.

Frumusețea ta este de admirat. Cum faci să ai o stare de bine și să strălucești?
Crede-mă sincer, nu m-am gândit niciodată la mine ca la o femeie frumoasă. Simpatică, da. Cu farmec personal, da. Cu simțul umorului, iar da. Însă frumoasă…?!  De-a lungul timpului, am realizat că frumusețea e o chestie de gusturi și cât se poate de relativă. Bineînțeles că-mi place să arăt bine și proaspăt, sănătos, pentru mine și starea mea de spirit. Expresia „Frumusețea vine din interior” a ajuns un clișeu, însă e o realitate. Când în interiorul meu este liniște și împlinire, iese afară un fel de lumină care nu ține de frumusețe sau de faptul că ai un coș pe nas. Apoi să fii împăcată cu tine și mai ales să ai încredere în tine, în ceea ce ești și ce poți deveni, dacă vrei. Indiferent de cerințele unei societăți „de consum”. Un exemplu: am slăbit câteva kilograme bune și, bineînțeles, la nivel de fermitate s-a văzut. Am avut o perioadă de disconfort și nesiguranță, pentru că nu mi-a plăcut cum arătam. Apoi am început să mă gândesc la cât de bine mă simt. Cu câtă ușurință mă mișc. Starea sănătății mele este bună. Toți cei din jurul meu sunt bine, viața curge armonios învățându-mă tot felul de lucruri de care am nevoie. Ce fac? Îmi păstrez o igienă obligatorie, am o grijă decentă de felul în care arăt, sunt împăcată cu vârsta mea, cu toate că nu prea am timp să mă gândesc la asta și, din timp în timp, merg la câte-un salon de înfrumusețare după ce mă sună fetele de se satură. Și nu pentru că nu vreau, ci pentru că chiar nu am timp.
Lucrurile pe care le fac îmi aduc acea satisfacție ce generează lumina pe care o vezi tu. 
Pentru anul acesta, totuși, mi-am propus să beau mai multă apă și pentru că am ieșit din tot felul de perioade de convalescență, să fac mai mult sport.
Mă bucur de viață, Ivana. De soare, de oameni, de locurile noi pe care le vizitez, de Gore — câinele meu, de munca mea, de întâlnirea cu prietenii pe care nu i-am mai văzut de ceva vreme și de timpul pe care îl petrec alături de ei, de fiica mea, de mine, de faptul că sunt norocoasă, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru tot ceea ce îmi dă în fiecare clipă. Asta este rețeta fericirii mele.

Ce face Ioana, fiica ta? Dar Gore, care te așteaptă acasă cuminte, atunci când ești pe drumuri?
Ioana… sufletul meu! Ioana este cea mai mare realizare, împlinire și bucurie a vieții mele. Și vreau să transmit mamelor că merită toată oboseala și momentele de nesiguranță sau supărare în confruntările din perioadele de formare ale copiilor noștri. Merită să avem răbdare. Merită să ne educăm capacitatea de a-i asculta și înțelege. Toate ne vor fi răsplătite cum nimic pe lumea asta nu ne poate răsplăti.
Locuiește la Berlin, de 5 ani. Este designer de interior. Este studentă anul 2, la a treia facultate, informatica. Și își vede de viața ei, curat și onest, responsabil și asumat, fiindu-mi de foarte multe ori exemplu. Este ființa cu care mă consult în mai toate situațiile confuze uneori, prin care trec. Și prin care trecem pentru că – nu-i așa? – nimeni nu-i scutit de lecții. În 23 februarie va împlini 34 de ani. Minunea mea! 
Gore, un mascul din rasa Golden Retriver, pentru cei care nu știu (cu toate că mă îndoiesc, e vedeta vedetelor, oriunde merge) face parte din familie de 12 ani. Și-l voi descrie la fel ca acum 12 ani: este prima dată când am întâlnit un câine care râde cu poftă și cu sunet. Prietenii mei și cei care-l cunosc știu asta. Lipsesc mult de acasă și am în jurul meu oameni dragi, care au grijă de el. Cea mai importantă acțiune este plimbarea. Așadar, are confort. Totuși, când ajung acasă, reacționează…cum nu pot descrie, chiar și acum, la 12 ani. S-a creat o legătură puternică între noi. Avem locurile noastre de plimbare. Ritualurile și jocurile noastre. Încă mai înoată în Criș. Îi este din ce în ce mai greu când merge, are totuși 12 ani și este un câine de talie mare, însă nu se lasă. De fiecare dată când am trecut prin probleme de sănătate, a avut un comportament neobișnuit. Apatic, nu a mâncat și fără dorință de plimbare. De unde a știut el că mie nu-mi e prea bine? Este minunat. Și iar vin și spun: sunt norocoasă. Astea sunt cele două suflete din familia mea, deocamdată.

Foto: Mihaela se bucură de viață, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru tot ceea ce îi oferă. Anul trecut a învățat lecția iubirii care trece peste tot, a înțelegerii și mai ales a învățat cât de important este să-ți asculți intuiția


Ce aștepți să-ți aducă primăvara asta?
Știu exact ce voi face și voi fi foarte punctuală: 
• Voi continua cursurile de Artă și Tehnica Livrării Discursului. Comunicare. În grupe și „1 la 1”.
• Voi pleca o lună într-un loc de poveste, care stimulează creativitatea și manifestările artistice, pe toate planurile.
• Voi fi două săptămâni la Ioana, la Berlin, exact de ziua mea, pe 7 aprilie, adică între 2 și 17 aprilie. Avem un proiect comun pe care abia aștept să îl încep. Amănunte la întoarcere.
• Voi boteza două fetițe. Prima, Ioana, chiar pe 17 februarie, în Bucovina, iar cealaltă, Miruna, după Paște, în București. Niște bijuterii.
• Între timp, Paștele și evenimente în Oradea și în țară. Treabă multă și frumoasă, care mă face să mă simt minunat în viața mea.
Astea sunt lucrurile pe care mi le-am propus conștient și organizat. Restul… Facă-se voia Lui! Eu sunt liniștită, deschisă și pregătită pentru tot ceea ce aș putea primi de la primavară, de ce nu? Știi ce spunea John Lenon: „Viața este ceea ce ți se întâmplă în timp ce tu îți faci alte planuri”.
Așadar, să vină ce trebuie să vină.
Nu aștept, însă sunt pregătită pentru orice. Adică eu sunt aici, la primire!

Iubirea are loc în viața ta? Dar un partener?
În tot ceea ce fac este iubire. Altfel nu aș putea lucra cu oamenii. Nu aș putea să împărtășesc indiferent de starea pe care o am eu sau ei. Nu aș putea să înțeleg universul firii umane și să trec peste orgolii, ambiții și micile răutăți ale celor din jur. Le văd, le recunosc, le înțeleg și îmi văd de treburile mele. Fiecare cu ale lui și cu lecția lui de viață. Anul trecut chiar am învățat lecția iubirii care trece peste tot, a înțelegerii și mai ales am învățat cât de important este să-ți asculți intuiția și corpul. Este fantastic prin câte căi și în câte feluri îți trimite Dumnezeu învățători. E nevoie de deschidere și înțelegere. Iubire și lumină, nu? Nimic nu se construiește și nu rezistă dacă la bază nu este iubirea ca liant universal. Chiar dacă drumul este sinuos și plin de întrebări, confuzie și durere. Finalul este important. Iar finalul nu poate fi decât IUBIREA. Dacă vrei. Cât despre un partener, partenerul potrivit bineînțeles… Pe undeva, prin această lume, o fi și el. Cândva, în această viață sau în alta, ne-om întâlni și noi. Până atunci, mai învățăm câte ceva. În principal, și în esență, să ne cunoaștem pe noi înșine și să știm clar cu ce rezonăm și cu ce nu. Și eu, și poate că și el. Așadar, hai primăvară, ca să mă scoți de la germinat!

Interviu realizat de Ivana Iancu; Foto: Arhiva personală Mihaela Tatu

Citește și articolul de aici.

Add Comment