Denis Hanganu, în film și în viață

Denis Hanganu (26 de ani) nu este doar un băiat frumos. Este un actor care știe să exploateze orice oportunitate cu multă seriozitate și dăruire. S-a făcut cunoscut cu rolul principal din „family drama”, Sacrificiul. Din februarie puteți urmări cel de-al doilea sezon al acestei povești, la Antena 1.
Denis și-a petrecut vacanța de iarnă acasă, în satul său natal de lângă Vama Albița din Moldova. A tăiat lemne, a făcut focul, i-a ajutat pe ai lui la pregătirea bucatelor tradiționale. Acestea sunt lucruri esențiale în care crede, familia și tradiția.

Foto: Denis Hanganu – S-a făcut cunoscut cu rolul principal din „family drama”, Sacrificiul

De la teatru la film și tv, cum ți-ai caracteriza cariera?
Sunt încă la începutul carierei mele şi încerc să mă bucur din plin de felul cum decurge activitatea mea până acum. Mă străduiesc să fiu profesionist şi să-mi fac treaba cât mai bine, atât în spectacolele de teatru, cât şi în film sau în proiecte tv, precum cel în care joc chiar acum – Sacrificiul, produs de doamna Ruxandra Ion pentru Antena 1. Sunt optimist în legătură cu cariera mea; şi îmi doresc să fie durabilă, de calitate şi plină de roluri frumoase.

Ai cochetat cu modelingul. E un job bun pentru un bărbat?
Absolut. În special dacă eşti model profesionist, altfel e cam greu să poţi declara că e sustenabil financiar. Trebuie să recunoaştem că e o binecuvântare ca pe lângă trăsăturile morale rafinate să fii înzestrat şi cu trăsături fizice demne de toată aprecierea. Atât timp cât oamenii îşi doresc să facă acest lucru cu plăcere şi sunt recompensaţi corect pe măsura muncii lor, sigur îl putem considera un job atractiv.

Cum te împaci cu notorietatea pe care ți-a adus-o televiziunea?
Suntem într-o strânsă relaţie de prietenie. Sunt conştient din start că aceasta poate fi uneori de scurtă durată, alteori ceva mai trainică; dar totul este efemer, deci pentru mine e important să rămân cu picioarele pe pământ şi să continui cu stoicism în încercarea mea de a mă dezvolta şi crește armonios.

„Sacrificiul” te face să crești ca artist?
Categoric! Doar prin multă practică şi experienţă ajungi să înveţi! Artiştii sunt tot oameni, iar acţiunile noastre, respectiv alegerile, ne definesc. După fiecare proiect deprinzi lucruri noi şi tragi concluzii benefice parcursului tău ulterior. Cei care au ochi să vadă şi urechi să asculte vor observa întotdeauna calitatea, indiferent în ce context s-ar afla ea.

Mergi și acum la castinguri?
Da, mai ales la cele de teatru, pentru că sunt încă actor colaborator şi depind într-o oarecare măsură de numărul spectacolelor programate în fiecare lună, fapt care unui tânăr actor nu-i oferă de fiecare dată confortul unei siguranţe financiare. Deci merg cu drag când aflu de castingurile pentru proiecte din teatrele de stat, mai ales că acestea s-au împuţinat de când cu tăierile mari din bugetul pentru cultură. Merg cu aceeaşi plăcere şi la cele pentru film, dacă îmi permite timpul şi dacă există concordanţă în ceea ce priveşte perioada de filmare.

Step mai știi? Dar dansuri populare românești?
Sincer, mai mult dansuri populare. Mi-au rămas în suflet şi cred că acolo le va fi locul şi mult timp după. Mai ştiu câţiva pași de step, ce-i drept, însă nu mulţi. Stepul te taxează dacă nu-l practici, iar eu nu l-am practicat de vreo patru ani.

Aspectul de băiat serios este cel real?
Din toate punctele de vedere! Aşa am fost crescut, serios, responsabil, respectuos şi încerc să rămân fidel acestor valori. Asta nu exclude faptul că sunt deopotrivă o persoană optimistă şi plină de entuziasm.

Ce a însemnat descoperirea teatrului pentru tine?
O revelație. A avut acelaşi tip de impact, la grade diferite, în două perioade consecutive ale vieţii mele. Prima dată în liceu, în clasa a IX-a, când am intrat într-o trupă de teatru de amatori. Cât am fost elev am mers pe la tot felul de festivaluri de teatru din ţară, am luat premii, am trăit experienţe pe cinste. Al doilea impact a fost când am venit la Bucureşti şi am intrat la facultate. Am cunoscut colegi şi oameni deosebiţi, am luat poveţe de la profesori excepţionali, mi-am recalibrat sistemul de gândire, am învăţat să fiu mai atent la ce mă înconjoară, m-am descoperit mai mult pe mine (cu bune şi cu rele). De aici încolo e poveste, e meserie, practică, perseverenţă, poate şi puţin noroc.

Cum e o zi din viața ta?
În momentul de faţă sună simplu, dar crâncen. Mă trezesc la 5 dimineaţa, urmează tabieturile personale, mă îmbrac şi pornesc către locaţia de filmare în general la ora 6. Ajung în jur de 7, iar apoi trec pe rând pe la departamentele de costume, respectiv make-up şi hair, după care sunt gata de filmare. În funcţie de programul acelei zile, pot avea de filmat uneori şi 14 secvenţe una după alta, într-un ritm fulminant, alteori doar 4-5 secvenţe, ceea ce face fiecare zi unică în felul ei. Uneori apuc să mănânc ceva în pauză, alteori nu, pentru că mintea îmi stă doar la ce secvenţe urmează să se filmeze după pauză. La finalul zilei de filmare, după 12 ore de lucru, mă întorc acasă unde, surpriză, cea mare parte din timp mi-l dedic învățării textului pentru secvenţele ce se vor filma a doua zi. Adorm pe la 23 sau chiar miezul nopţii şi mă trezesc la 5, asta repetându-se în buclă. Şi-am încălecat pe-o şa, şi am spus programul aşa.

Ai învățat de acasă să și bucătărești? Cum te descurci în lumea cratițelor?
Aş fi putut să învăț, aveam de la cine, la mine în familie se ăteşte foarte bine, însă nu m-a pasionat niciodată. În schimb, am învăţat gestul simplu de a ajuta la prepararea bucatelor. Aşadar ofer o mână de ajutor oricând, însă în niciun caz nu voi fi eu vreun supervizor în ale gastronomiei.

Ce ți-a oferit familia?
Familia mi-a oferit o bază – constituită din educaţia celor şapte ani de acasă şi nu numai. Însă tot timpul e loc pentru un sfat înţelept. Educaţia are un rol extraordinar. Doar printr-o educaţie curată şi o formare pe măsură cred că putem evolua şi schimba multe lucruri în bine.

Mai ai timp să citești, să te plimbi, să respiri în parc?
Aş minţi dacă-aş spune că da. Nu prea mai am timp de nimic în afara proiectelor pe care le desfăşor acum, iar când am, prefer să-l folosesc ca să mă odihnesc şi să îmi recapăt energia.

Ce locuri îți place să descoperi?
Locuri liniştite, retrase, eventual la munte. N-aş spune nu nici celor unde coasta se îmbinã cu marea şi creează o privelişte aparte. Astea sunt locurile unde m-aş regăsi cel mai mult.

Cum ești dimineața, la cafea?
Nu beau cafea. Ca o paranteză, n-am fumat/băut niciodatã. 
Nu e glumă, e realitate. Dimineaţa sunt foarte motivat şi ager, dacă îmi pun în minte de cu seara că am treabă dis-de-dimineaţă. Dacă nu, o iau uşor la fel ca toată lumea şi încep ziua cătinel.

Știi să repari o priză? Dar să coși un nasture? Îți calci singur cămașa?
Ai mei m-au format să fiu mai curând multitasking, deci știu o grămadă de lucruri. Mă pricep să repar şi prize, deşi am avut şi experienţe neplăcute când eram novice. Chiar ştiu să cos, pentru că bunica mea considera că e ruşinos să nu ştii să coşi dacă eşti bărbat şi nu e femeia lângă tine, cât despre călcat, îmi calc singur toate cămăşile. Şi ca o mică dezvăluire, îmi plac hainele şi am cămăşi cu nemiluita, deci am ce călca…

Cum reacționezi când ți se cere un autograf pe stradă?
Receptiv. Aud, înţeleg, procesez informaţia şi zic „da” de fiecare dată. E măgulitor ca oamenii să îşi dorească să aibă un autograf de la tine şi bineînţeles că le ofer cu mare bucurie.

E simplu să oferi o floare?
Da, eu aşa cred. Un gest atât de mic, care contează atât de mult în sufletul unei femei chiar şi în 2020. Efectul său a rezistat în timp; rămâne doar ca noi, domnii, să învăţăm din statistică şi din bunele maniere şi să recurgem la acest gest cât mai des.

Cum îți demonstrezi sentimentele când nu ești pe scenă și nici în film?
Ţine de tine ca individ cât vrei să te deschizi în faţa celorlalţi, până unde vrei să îţi setezi limitele de comunicare şi care ar putea fi barierele sentimentale. Sunt doar nişte factori ce pot fi alternaţi şi adaptaţi în funcţie de context. Eu unul n-am avut niciodată probleme în a-mi exprima sentimentele. Ce-i drept sunt o persoană care de multe ori nu are reacţii exteriorizate, însă şi când vine vorba de a-mi enunţa sentimentele, părerile, le declar negreşit.

Interviu de Ivana Iancu; Foto: PR

Add Comment