Costineștiul vrăjit, renașterea spiritului tânăr

Costineștiul vrăjit, renașterea spiritului tânăr. În 2013, Horia Constantinescu, pe atunci manager al unei bune părți din plajă, mi-a propus un proiect de sport la Costinești. Nu mai fusesem aici din studenție așa că habar n-aveam ce avea să mă aștepte. În viziunea lui Horia, în stațiune trebuia să renască spiritul tânăr, muzica bună, cultura, sportul care au un rol important în repunerea în drepturi a stațiunii. Horia este un vizionar și a inspirat un nou mod de a organiza plaja și de a primi turiștii. Și, chiar dacă nu mai este aici, se simte și acum influența lui. Încet, încet toată lumea a reorganizat plaja, cluburile, magazinele.

epava

Eu revin vară de vară pe plaja de la Obelisc, în spatele barului Tropical, unde, aproape ca un ritual, începe montarea terenurilor de sport, volei și fotbal. Când trec pe lângă punctul salvamarilor, Nicu Serafim, șeful lor strigă vesel „Săru mâna! Ai venit, începe sezonul”. În timp, am devenit parte a acestui loc, adică doamna Sporty.

pescarus

Aici s-a creat o comunitate a voleibaliștilor amatori care vin să câștige un turneu. Aici se cunosc, țin legătura, se organizează și vin în grupuri mari fiindcă, întotdeauna, mai rămâne de luat o revanșă. Aș putea spune că deja locul acesta are o istorie proprie.
Aici au jucat Neamțu, Someșanu, cu tot clanul bistrițenilor, Alexia Căruțașu și toată familia ei frumoasă Kapelovies & Carutasu chiar și mătușa Neti Sandu. Aici au fost o mulțime de alți profesioniști care au jucat alături de amatori, au arbitrat, au greblat terenul și au reparat plasele. Grupurile de împătimiți ai voleiului vin în perioade deja știute. Iau legătura pe fb și își stabilesc vacanța la mare, în funcție de simpatii.
Sunt mulți, foarte mulți și cred că asta înseamnă sport de masă. Nu ne sprijină nicio instituție. Oamenii vin pe cont propriu și joacă volei, fac sport. Sunt câțiva sponsori tradiționali, Pepsi, Bucharest Running Club și Bergenbier care asigură premii simbolice, trofeele voleibaliștilor de la Costinești și cărora aș vrea să le mulțumesc și pe această cale.
E greu să faci educație sportivă miilor de oameni care se perindă pe terenuri. Unii sunt deschiși, alții refuză orice fel de informație. Dar majoritatea iubesc sportul și fac din asta o pasiune. Așadar, o parte din visul nostru, al lui Horia și al meu a prins contur.

volei

Eu știu Costineștiul pe de rost. Îi cunosc străduțele liniștite cu mușcate la ferestre, știu o casă unde dimineața cineva cântă la vioară, îmi place să redescopăr grădinile, dar și ceea ce a mai rămas sălbatic din locul ăsta încărcat de istorie și magie.
Mi-e drag, mai ales în iunie, când explodează trandafirii peste tot, când miroase a tei și a castani și când turismul nu este atât de agresiv, să mă pierd prin locurile neștiute din Costinești.
Câte locuri de la mare au două simboluri atât de puternice? Epava și Obeliscul. Au deja legendele lor și cred că cea mai frumoasă imagine este aceea a Epavei eșuate care a umplut malul mării cu portocale.
Costineștiul a fost spațiul în care o mulțime de sculptori și-au donat lucrările. Printre sicomori, pe malul mării, stau sufocate de construcții, lucrările acestea rezistă încă.
Ca în oricare din stațiunile noastre, aici nu există o sistematizare. Clădirile au crescut alandala, uneori tarabele te sufocă dar, în timp, lucrurile parcă au început să se așeze.
Satul acesta trăiește din turism. Când intru pe șoseaua principală sunt încă oameni care stau cu un carton în mână, pe care scrie „cazare” și clopoțesc cu cheile în mână.
După ce îmi las bagajele, fac un drum la mare și îmi place nespus partea încă sălbatică dinspre epavă, unde colina este plină de sânziene și ruje. Simt îmbrățișarea mării.

obelisc

Răsăritul și apusul sunt subiect de fotografie la mare, dar momentul în care apare soarele la Epavă umple lumea de viață și păsările încep să cânte. Este, într-adevăr, magic.
În Costinești vine lume de peste tot, la muncă. Așa că am devenit, în cei șapte ani, o colecționară de biografii. Cu prietenii de aici nu am timp să mă văd în timpul anului, chiar dacă sunt din București, decât întâmplător. În schimb, când ne revedem în Costinești, în iunie, suntem iar ca o familie. La baruri lucrează tineri pentru care Costineștiul e o școală de viață. Sunt multe ore de muncă, un exercițiu de comunicare care îți pune la încercare talentul dar și răbdarea. Barmani, dj-i, dansatoare, bodyguarzi, manageri de plajă, șezlongari, oameni pe care destinul sau iubirea de mare îi readuce an de an, aici.
Rareori au timp să se bucure de o zi pe șezlong, deseori pleacă arși de soare cu „tricou”.
La Nicu Serafim, șeful salvamarilor din Costinești, vin artiști, cântăreți, oameni de afaceri de peste tot să îl revadă. Cine s-ar gândi că seara, când plaja se liniștește, un salvamar ascultă arii din operă sau recită prietenilor versuri?
E aici o lume uluitoare. „Tânăr și neliniștit de Costinești“ în mii de episoade.
Iubesc locul ăsta și mă doare că turiștii, care intră pe plajă dansând, așadar sunt fericiți aici, nu îl protejează. Constat totuși că anul acesta toți au devenit mai atenți cu mediul, nu suficient, dar totuși… mult mai preocupați de curățenie.

Teritoriul localității Costinești se suprapune pe vechea vatră a unei mici colonii grecești, Parthenopolis. 
În evul mediu, localitatea era cunoscută sub denumirea de Mangea Punar.
Denumirea comunei provine de la generalul Emil Costinescu. Acesta a cumpărat de la Vasile Kogălniceanu, fiul lui Mihail Kogălniceanu, o suprafață de teren foarte aproape de țărmul Mării Negre, pe care, ulterior, a colonizat-o cu germani.
În scurt timp au apărut 48 de case. După primul război mondial multe familii au părăsit satul. Restul au plecat, în 1940, în Germania. Locul lor este luat de români provenind din Cadrilater, astăzi zonă a Bulgariei.
În mai 1999 a fost înființată cea mai nouă comună din județul Constanța: comuna Costinești.
Apariția, în anul 1949 a primei tabere destinate pionierilor a însemnat debutul stațiunii Costinești. 
După 10 ani a fost inaugurată Tabăra Internațională a Studenților. Primii invitați din străinătate au fost sudenții cehi și polonezi. 
Astfel lua ființă Capitala vacanțelor estivale ale tineretului.
În anii 1960 stațiunea se dezvoltă rapid iar la începutul anilor 1990 putea găzdui peste 60.000 de tineri.

volei

Și îmi mai place aici trenul și zgomotul de trolere, dimineața devreme. Ce îi aduce în Costinești? Prețurile mai mici? Nostalgia? Sentimentul de libertate? Ei știu. Esențial este că cine a fost o dată în Costinești, revine mereu…
De prin ianuarie încep să visez că merg cu tălpile goale pe nisipul din Costinești. De prin martie încep să primesc mesaje pe ConnectToCostinesti, pagina noastră de fb cu întrebarea tradițională: „Facem volei și vara asta„?
Viața timp de 2-3 luni la Costinești, izolat de lume, fiindcă rareori apuci să mergi până la Mangalia sau Tuzla, e o viață de român cu o dependență asemănătoare cu cea descrisă așa de frumos de Thomas Mann în „Muntele vrăjit”. Costineștiul e și el un loc cu vrajă, damnat și iubit cu patimă, în același timp. Iarna vin pescărușii la fereastra mea, de la București, îi hrănesc zilnic și mă gândesc că unii dintre ei mă cunosc de la Costinești. Glumesc, evident!
Satul lui boier Costinescu se află la răscrucea mentalităților dintre tradiție și modernism.
Aș paria pe tradiție, la care vrem să ne întoarcem mulți dintre noi dar nu găsim drumul.
Sper ca într-o zi să se mai poată organiza aici un festival de jazz sau de teatru, să ascultăm și muzică clasică, dacă vrem și să aducem Costineștiul în locul pe care îl merită.
La Costinești nu e doar aglomerație, așa cum ne prezintă știrile tv, la Costinești e viață, culoare și bucurie. E un loc cu vrajă.

Articol și foto: Ivana Iancu

Citește și articolul de aici!

Add Comment