Savoarea bucatelor și a poveștilor de viață

Despre Iași nu poți vorbi decât la superlativ. Orașul te fascinează încă de la prima vizită și te îmbie să revii mereu pe plaiurile sale. Aici sunt biserici seculare, case memoriale, parcuri largi, puncte de belvedere, terase și opere arhitecturale la tot pasul. Iașul cuprinde mai mult decât oricare alt loc din țară, spiritul românesc, iar ospitalitatea locuitorilor săi a devenit, în timp, una proverbială. Personal, mă întorc întotdeauna în Iași cu inima deschisă și cu un sentiment de liniște care mă însoțește în toată perioada șederii pe aceste minunate meleaguri.
Am ajuns deci aici, ca urmare a invitației primite din partea doamnei Georgeta Cârâială. Locul de întâlnire se afla în zona Păun, un cartier de case și vile împrăștiate pe pantele blânde ale Dealului Bucium, una dintre cele șapte coline ale Iașului. Șoseaua care trece pe aici merge spre Vaslui, iar căsuța micuță, acoperită de verdeață, se află chiar în dreptul potecii ce duce către rezervația geologică Platoul Repedea, locul spre care turiștii se îndreaptă pentru a admira cea mai frumoasă panoramă a orașului.

Foto: Doamna Georgeta și fratele dânsei, domnul Petre – Arhiva Burda Romania

După ce am făcut cunoștință cu domnul Petre Pintilie, fratele doamnei Geta, cu soțul acesteia și cu numeroșii nepoți prezenți la întâlnirea de week-end, ne-am așezat la masa îmbelșugată și am rugat-o pe gazdă să ne spună câteva cuvinte de început. „Noi am fost patru frați, doi băieți și două fete. Suntem născuți în Basarabia, la Hotin. Tatăl nostru a lucrat în poliție și am fost mutați din loc în loc pe perioada războiului. Eu aveam patru ani și fratele meu, aici de față, șase, când am devenit refugiați. Am stat de două ori în Iași, de două ori în Caransebeș, în Turnu Severin și la Hotin, dincolo de Prut. În Iași ne-am stabilit din anul 1951, iar căsuța pe care o vedeți am cumpărat-o în 1986, fiindcă am vrut să am un loc al meu, unde să mănânc la iarbă verde. Eu stau la bloc, în Podul Roșu”, ne-a spus d-na Georgeta.

Vă mai amintiți ceva din perioada războiului?
„Am o singură amintire, când ne-am refugiat într-un an, iarna, și mama ne-a băgat în pilote, pe sanie și eu urmăream cu ochii fulgii de zăpadă. Fratele meu poate să vă povestească mai multe…”, a mai adăugat gazda noastră.
Ștafeta discuției a fost preluată de fratele d-nei Cârâială: „Am fugit prima oară în 1940, când rușii au ocupat Basarabia. Tata, fiind polițist, avea obligația să transporte arhiva statului și însoțea coloana cu căruțele. În 1941 ne-am întors înapoi și, în 1944 am fugit din nou. Eram la Turnu Severin când a început bombardamentul american. Ne-au atacat fluvial, terestru și pe cale ferată. Au atacat cele două aerodromuri: românesc și nemțesc.

Foto: Orașul Iași văzut de pe Dealul Bucium – Arhiva Burda Romania

Noi stăteam la marginea orașului, lângă aerodromul german. Erau acolo niște avioane care mi se păreau enorme la vremea aceea. Mama, știa să le deosebească după zgomotul produs în aer, dacă erau de-ale noastre sau nu. Într-o zi, de Florii, au lansat americanii niște afișe, pe care scria: «Români, pregătiți-vă cozonacul, că ouă roșii vă aducem noi» și nimeni nu avea habar ce însemna asta. În ajunul Învierii, tatăl meu a primit salariul și muniție nouă și a mers cu colegii lui, așa cum era obiceiul, să tragă o băută spirtoasă. A venit acasă și a început să-și numere cartușele. Amețit fiind, a adormit la un moment dat. Atunci a început să se audă hârâitul avioanelor. Mama a dat să-l scoale și un moment mai târziu au lansat americanii bombele, adică ouălele roșii despre care aminteau în mesaje. Tata a sărit din pat, a luat mantaua, arma pe umăr și pe sora mea în brațe. Mama era însărcinată în opt luni cu fratele meu. A luat-o pe Dora (cea de-a doua soră) și pe mine m-au uitat în casă. Am început să strig și să plâng. Așa cum vedeam pe fereastră oamenii fugind în lumina avioanelor care zburau jos, păreau o turmă de vite dusă spre abator.
M-am strecurat și eu printre ei. Am observat-o pe mama care se îndrepta spre o râpă, dar până să mă audă strigând, a căzut la vale, însărcinată fiind. Norocul ei că albia era înnoroiată și s-a înfipt cu picioarele în mlaștină atenuând astfel căderea. Tatăl meu era cu mantaua pe umeri, dar în nădragi, fiindcă își uitase pantalonii acasă, iar arma lui nu avea încărcător, deoarece cartușele rămăseseră pe masă, acolo unde le numărase înainte să adoarmă. A doua zi era ziua întâi de Paște. N-am mai mers la biserică și bine am făcut, iar tatăl nostru s-a dus cu proprietăreasa să aducă de mâncare. Ai noștri băgaseră artileria antiaeriană în curtea bisericii și când au apărut iar americanii cu avioanele, au început să bombardeze biserica și au omorât atunci o mulțime de oameni”, a povestit emoționat domnul Petre Pintilie.

Foto: Familia doamnei Georgeta Cârâială – Arhiva Burda Romania

Vă este dor de Basarabia?
„Sincer, nu. Haideți să vă spun și eu o poveste. Tatăl meu a fost un bărbat foarte frumos și, probabil, la Hotin și-a găsit o iubită, în perioada în care mama era însărcinată cu sora mea. Nu ne-a spus nimic, doar mai scăpa el printr-o discuție câte ceva, dar nimic concret. În ziua în care a murit am fost la el și își pregătise singur toată masa de sărbători. Și mi-a zis așa: «Geta, eu vreau să-ți spun ceva. Tu știi că s-a discutat, ai mai auzit, că eu am iubit-o mai mult pe Dora. N-am iubit-o fiindcă era mai mică sau mai mare, dar am iubit-o în dorul fetei mele din Basarabia. Să știți că voi mai aveți o soră dincolo de Prut, care seamănă foarte mult cu Dora». L-am întrebat de ce nu a vorbit mai devreme despre acest lucru, poate mergeam și o cunoșteam, dar mi-a spus că nu a îndrăznit să ne zică atât cât a trăit mama, ca să nu o supere. Tata a murit în ianuarie 1989. De atunci, m-am gândit mereu să mă duc în Basarabia să-mi caut sora. Astă vară am fost la Putna și stăteam de vorbă, la masă, cu un basarabean. El mi-a spus cum am putea să o căutăm. Până m-am gândit și m-am răzgândit, am pierdut-o pe Dora și nu mai avea niciun rost să o caut, pentru că, în primul rând, Dora și-ar fi dorit mai mult ca mine să o cunoască. Poate aș primi aceeași lovitură, mi s-ar spune că nu mai este și aș rămâne cu regretul în suflet că nu am căutat-o mai devreme. Eu vă spun sincer, dacă s-ar fi prezentat vreun copil de pe vremea când era soțul meu cavaler, cu brațele deschise îl primeam și îl băgam între copiii mei”, a continuat să povestească doamna Georgeta.

Dacă tot am ajuns la copii, câți copii și câți nepoți aveți?
„Eu am o fată și un băiat, doi nepoți mari și un nepoțel mititel de 5 ani. Geta are doi băieți și ambii sunt plecați în Italia, patru nepoți (Antonela, Adriana, Alina și Cătălin) și trei strănepoți”, ne-a mărturisit cu bucurie domnul Petre.

Spuneți-mi câteva cuvinte și despre mâncarea de aici, din zona în care locuiți.
„Păi, în primul rând sarmalele. Eu nu le fac așa cum se fac la București. Ale mele au orez mai mult. Eu pun o cană de 250 g la un kilogram de carne, vreo 700 g de ceapă și multă verdeață, leuștean, mărar și pătrunjel. Eu nu cheltuiesc atâția bani pe carne, ca să mănânc mititei. Mie îmi place sarmaua mai molcuță și mai fragedă. Păi dacă îți plac sarmalele de post și mai adaugi un kilogram de carne la compoziție sunt și mai bune, nu? Cel mai mult, mai ales când erau copiii acasă, făceam primăvara borș de zarzavaturi. La noi, nu era niciodată o masă simplă și întotdeauna veneau foarte mulți copii. Făceam 20 de litri de borș și seara nu-mi mai rămânea nici măcar un castronel”, am aflat din spusele gazdei noastre.

Foto: Grotele de pe Dealul Bucium – Arhiva Burda Romania

Ați fost vreodată la București?
„Când a murit verișoara mea m-am dus la București. Mărioara mereu îmi spunea: «Măi Geta, să faci mâncare moldovenească precum la noi, că mie nu-mi plac sarmalele de la București, că fac așa niște sarmale tari, că parcă sunt cârnați». Așadar, am mers la ei și am luat 5 kg de carne, 2 kg de orez, vreo 4 kg de ceapă, mărar și pătrunjel substanțial, 2 borcane de bulion și am făcut masă în curtea bisericii din comuna Roșu. Fiindcă era un fel de prăznicar nu ne-a primit în salon și ne-a lăsat afară, dar am avut noroc cu vremea bună și nu ne-a plouat. Acolo era o femeie care trebuia să facă sarmale pentru două înmormântări, de muncea și noaptea și era extenuată săraca. Am întrebat-o dacă nu se supără să facem noi compoziția de sarmale și a fost chiar încântată. Preoteasa s-a supărat însă și i-a atras atenția femeii să spună, cui o întreba că nu-s făcute de ei și că-s făcute de moldovencele alea. A doua zi a venit să vadă ce sarmale am făcut și a mai cerut și supliment, așa de mult i-au plăcut…”, încheie amuzată doamna Geta discuția noastră gastronomică.
Într-adevăr, spusele doamnei Geta le putem confirma atât noi, cât și toți cei care au poposit vreodată pe plaiuri moldovenești. Mâncarea de aici e făcută cu mult suflet, ingredientul special pentru care nu-ți trebuie măsură, iar aroma și gustul bucatelor întrece chiar și cele mai exigente așteptări.

Foto: Salată de scrumbrie – Arhiva Burda Romania

Salată de scrumbie

Îți trebuie:
1 kg scrumbie sărată
2 legături ceapă verde
1 ardei gras roșu
zeamă de lămâie după gust
sare și piper după gust
Pregătești așa:
Scoți pielea scrumbiei și o dezosezi, apoi o tai în bucățele. Amesteci scrumbia cu legumele curățate și tăiate, apoi adaugi zeamă de lămâie, sare și piper, după gust.

Foto: Sarmale în foi de viță – Arhiva Burda Romania

Sarmale în foi de viță

Îți trebuie:
1 kg carne amestec de porc și vită
500 g ceapă tocată și călită
4 linguri de bulion
250 g orez
2 legături mărar și pătrunjel
1 legătură leuștean
sare și piper
500 ml borș
Pregătești așa:
Cureți ceapa, o tai mărunt, o călești, adaugi bulionul și orezul spălat și le călești împreună, până se evaporă apa de la orez. Amesteci cu carnea și înfășori sarmale în frunză de viță. Pui sarmalele la fiert cu apă (care nu trebuie să acopere sarmalele). Când scade apa, adaugi 500 ml borș și dai sarmalele la cuptor la foc mic.

Foto: Pârjoale – Arhiva Burda Romania

Pârjoale

Îți trebuie:
1 kg carne amestec de porc și vită
300 g amestec de legume
3 ouă
mărar și pătrunjel
sare și piper
1 feliuță de pâine
Pregătești așa:
Dai carnea prin mașina de tocat împreună cu legumele (cartofi, ceapă, morcovi, păstârnac) călite pentru omogenizare și o feliuță de pâine. Adaugi 3 ouă, mărar (cât mai mult), pătrunjel și presari sare și piper după gust. Modelezi pârjoale, le dai prin făină și le prăjești.

Foto: Purceluși – Arhiva Burda Romania

Purceluși

Îți trebuie:
1,5 kg ceafă de porc
1 kg mici formați (aproximativ 20 bucăți)
sare și piper
Pregătești așa:
Tai ceafa de porc în bucăți pentru șnițele și presari sare și piper după gust. Înfășori câte un mic în fiecare felie de șnițel, așezi rulourile în tava de cuptor, cu puțin ulei și cu o cană de vin. Coci „purcelușii” la foc potrivit, până se rumenesc.

Foto: Prăjitură cu brânză – Arhiva Burda Romania

Prăjitură cu brânză

Îți trebuie pentru foaie:
4 ouă
făină
2 căni de zahăr
1 ½ cană ulei
1 cană lapte
2 pliculețe amoniu pentru prăjituri
zeamă de lămâie
Îți trebuie pentru umplutură:
700 g brânză de vaci dulce
300 g zahăr
3 ouă
coajă de lămâie
Pregătești așa:
Freci zahărul cu ouăle întregi până obții un fel de cremă, adaugi uleiul treptat, apoi laptele și făina, până faci o compoziție groasă ca o smântână și adaugi arome. Torni compoziția, ocupând 3 sferturi din înălțimea tăvii și o dai la cuptor până se întărește.
Brânza frecată cu celelalte componente o pui peste acest blat, iar peste brânză torni restul de aluat și dai la cuptor până se întărește.

Articol preluat din Practic în bucătărie nr. 08/2012
Text și foto: Cristian Niculescu

Add Comment