Călătorind pe „Drumul sarmalelor” buzoiene

Buzău – o abundență de obiective turistice

Reunind cele mai importante trei forme de relief ale României: munte, deal și câmpie, județul Buzău se desfășoară de-a lungul întregului bazin hidrografic al râului cu același nume, generând ca urmare a interesantei configurații geografice, condiții prielnice permanenței așezărilor omenești și dezvoltării unui turism de înaltă calitate. De altfel, descoperiri arheologice ale culturilor Gumelnița și Monteoru au atestat prezența omului în regiune, înaintea erei creștine.

Foto: Grup folcloric prezent la Sarata Monteoru – Arhiva Burda Romania

În prezent, întregul teritoriu buzoian abundă în obiective turistice de influență religioasă, istorică, artistică și culturală. Mănăstirile Rătești și Ciolanu, Tabăra de sculptură de la Măgura, Vulcanii Noroioși de la Berca, trovanții de la Ulmet-Bozioru, Barajul Siriu, așezările rupestre de la Nucu și Ruginoasa, precum și cocheta stațiune balneoclimaterică Sărata Monteoru, stau mărturie în acest sens. Pensiunile membre ale Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) Buzău au participat în ultimii cinci ani la un festival gastronomic organizat de Pensiunea „Casa cu tei” din Sărata Monterou.
În fiecare an s-a dorit dezvoltarea unei teme caracteristice spațiului buzoian, care să facă deliciul turiștilor ajunși aici, promovându-se astfel bucătăria locală și atracțiile zonei, într-un mod eficient și rapid. Anul acesta (2011 n. red.) a fost lansat programul „Drumul sarmalelor”, participanții pregătind rețete inedite de sarmale, cu ingrediente specifice zonei.
Am dorit să aflăm, într-un scurt interviu, mai multe detalii chiar din partea promotoarei acestui festival, d-na Cristina Partal:

Foto: Platouri cu sarmale – Arhiva Burda Romania

Ce presupune acest program intitulat „Drumul sarmalelor”?
Noi am început acum cinci ani să promovăm bucătăria buzoiană tradițională, împreună cu pensiunile din regiune. În fiecare an am lansat ori un produs turistic, ori o temă care să reprezinte turismul rural din zonă, precum „Drumul cramelor” sau anul acesta (2011 n. red.), „Drumul sarmalelor”.
Acesta din urmă este un produs turistic format din cazare și masă la pensiunile ANTREC, iar în cadrul serviciilor de masă, la rang de cinste va fi sarmaua. Sunt sarmale tip, cu ingrediente regionale. Din zona Bădeni sunt prezenți la festival participanți cu sarmale din carne de iepure de casă.
La Sărata Monteoru, vestită pentru apele minerale din Dealul Murătoarea, vor fi sarmale cu varză eco murată. Aici, localnicii folosesc apa sărată din localitate nu doar pentru băi, ci și pentru bucătărie, la murături sau saramură din carne de porc.
La Varlaam – Gura Teghii, pe unde trece Bâstra și se prinde păstrăv, vor veni participanți cu sarmale în foi de paltin și cu carne de păstrăv.
Sunt 30 de pensiuni în județul Buzău, din rețeaua ANTREC și toate au fost invitate.

Foto: Produse alcoolice traditionale – Arhiva Burda Romania

 

Care sunt produsele gastronomice specifice bucătăriei buzoiene?
Printre produsele tradiționale, se numără un produs crud-uscat, numit Babicul de Buzău. Din babic se prepară ciorbe, gustări calde, dar și preparate de bază, precum „Tigaia picantă buzoiană”. De asemenea, mai pot fi amintite produse precum Covrigii de Buzău, Cârnații de Pleșcoi, ceapa de apă, Tămâioasa de Pietroasele și Țuica de Buzău, la rang de cinste fiind Țuica de Chiojdu înregistrată la OSIM.

Care vor fi surprizele pregătite pentru turiști în cadrul festivalului?
Va fi și o secțiune de meșteșuguri populare, deoarece anul acesta am derulat un proiect intitulat „Școala de vară a tinerilor meșteșugari”. Am lucrat cu copii din patru comune: Zmeeni, Merei, Gura Teghii și Chiojdu, care au fost învățați de meșterii populari din zonă să țeasă la gherghef vertical (specific Buzăului – precum țesăturile din păr de capră ale d-nei Adela Petre), să încondeieze ouă în stil specific buzoian, acest mod de încondeiere fiind o formă arhaică și mai simplă decât din celelalte zone ale României, mai elaborate. În încondeiere, se folosesc motive religioase, agrare (fierul plugului), vânătorești (colțul mistrețului) și din viața de zi cu zi a țăranilor: floarea-paștelui, trifoiul sau rădașca. Copiii au mai învățat și să coasă în punct românesc sau să facă opinci.

Foto: Tineri mestesugari – Burda Romania

 

Cât va costa un pachet „Drumul sarmalelor” pentru turiști?
Încă nu am realizat costurile proiectului „Drumul sarmalelor”, fiindcă vrem să vedem cu ce vine în ofertă fiecare pensiune.
Deși nu am aflat costurile unei astfel de călătorii în lumea aromelor și a gustului tradițional românesc, am realizat că „Drumul sarmalelor”, inițiativă a ANTREC Buzău, va avea sorți de câștig în anul 2012 și va aduce un plus de profesionalism și eficiență, atât în domeniul turismului gastronomic, cât și în întreaga industrie a ospitalității buzoiene.

Text și foto: Cristian Niculescu

Add Comment