Ce este și cum se utilizează agar-agar?

agar

În anii ’70 erau produse 10.000 tone de agar pe an, în special pentru a fi utilizate în microbiologie.

Înlocuitor al gelatinei de origine animală, agar-agar este ideal pentru cei care vor să folosească un produs vegetal simplu de utilizat și plin de beneficii pentru sănătate.

Ce este agar-agar?

Spre deosebire de gelatina clasică, care este preparată prin fierberea oaselor și a cartilajelor, agar-agar este un extract de alge marine roșii. A fost descoperit în anul 1658 în Japonia, iar de atunci este utilizat în scop alimentar în mare parte a Asiei, iar mai recent și în restul lumii. Este comercializat sub formă de pudră (versiunea cel mai ușor de utilizat), fulgi, granule sau benzi și poate fi găsit pe rafturile hypermarket-urilor și a altor magazine mai mari, dar și în unele magazine naturiste. Prețul mai ridicat nu trebuie să vă sperie: 1 linguriță de agar este echivalentul a 8 lingurițe de gelatină!

Citește și: Cum faci tranziția de la consumul de carne la vegetale

O scurtă istorie

Povestea spune că un hangiu ar fi aruncat seara niște resturi de Tokoroten (o supă tradițională de alge), iar a doua zi a observat că, din cauza frigului de peste noapte, acestea au fost gelificate. Agar a început apoi să fie utilizat în bucătării din Asia de Sud-Est, însă abia în 1859 a fost supus analizei chimice de către un chimist francez. Totuși, producția de agar nu a crescut în scop alimentar, ci pentru utilizarea sa în microbiologie. Mai exact, acesta are o temperatură mai mare de topire, astfel încât permite creșterea microbilor la temperaturi mai ridicate, fără ca lichidul să fie lichefiat. Inițial, a fost produs în mare parte de Japonia, însă mai multe țări au fost obligate să își înființeze industrii proprii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În acea perioadă se produceau în jur de 2500 tone de agar în fiecare an, iar în doar 30 de ani producția a crescut la 10.000 tone pe an.

Cum se utilizează agar-agar în alimentație?

Agarul nu are gust, miros și nici culoare, fiind astfel un agent de gelifiere foarte versatil. Se dizolvă întotdeuna în lichid fierbinte, indiferent de tipul produsului, apoi se îngroașă când se răcește. Pudra se folosește ca atare și se dizolvă foarte repede, fulgii pot fi măcinați pentru ca procesul să fie mai rapid, iar batoanele pot fi rupte sau măcinate înainte de a fi puse în lichid. Rețetele trebuie urmate cu strictețe, pentru a obține exact textura dorită.

Panna cotta

Panna Cotta este un desert italian simplu și răcoros la care poți folosi agar.

Important de menționat este că Agarul poate fi gelifiat și lichefiat de mai multe ori, fără ca proprietățile să îi fie afectate. De aceea, dacă se întâmplă să greșești concentrația, o poți reface fără probleme. De exemplu, dacă ți-a scăpat prea mult agar și ai obținut un jeleu prea concentrat, îl poți pune din nou pe foc; adaugi mai mult lichid pentru a-l dilua și folosești doar cantitatea de care ai nevoie, iar pe restul o pui deoparte într-un borcan. În schimb, dacă ai folosit prea puțin și lichidul nu se întărește suficient, îl poți pune din nou pe foc și mai adaugi puțin agar.

Agar-agar poate fi folosit pentru jeleuri, budinci, creme, dulcețuri, înghețată, chiar și supe. Poate fi utilizat ca atare sau poate fi îndulcit, colorat și combinat cu diferite ingrediente. Se dizolvă direct în apă, dar și în lapte, suc de fructe, ceai sau alte lichide.

Citește și: Cele mai bune surse de calciu pentru vegetarieni și vegani

Beneficii pentru sănătate

pudra de agar

Pudra este versiunea de agar care se dizolvă cel mai ușor.

Desigur, fiind un extract de alge, are și numeroase beneficii. Iată care sunt cele mai importante:

Poate ajuta în procesul de slăbire. Acest lucru se datorează conținutului mare de fibre, care ne ajută să ne simțim plini pentru mai mult timp. Astfel, pofta de mâncare este redusă.

Ajută în tratarea conspitației. Tot fibrele ajută și în reglarea scaunului, având beneficii și în cazul hemoroizilor, al ulcerelor intestinale și a tulburărilor gastrointestinale.

Menține sănătatea oaselor. Agar-agar conține calciu și mangan, care oferă rezistență sistemului osos. Aceste beneficii sunt importante mai ales în cazul femeilor, care sunt mai susceptibile la osteoporoză decât bărbații.

Previne anemia. Acest beneficiu se datorează conținutului mare de fier. Este recomandat ca fierul să fie asociat cu alimente bogate în vitamina C, pentru o mai bună absorbție.

Menține sănătatea creierului. Agar-agar conține galactoză, o moleculă  care ajută în protejarea sistemului nervos central. Mai mult, aceasta poate elimina compușii neurotoxici la pacienții care suferă de Alzheimer.

Precauții și contraindicații

Consumul de agar-agar necesită și un aport mare de lichide. Ajuns în corp, acesta se extinde și poate provoca un blocaj în esofag. În cazul în care simțiti greață, dificultăți la înghițire sau probleme de respirație după ce ați consumat agar, solicitați asistență medicală.

Dacă suferiți de diaree, ocluzie intestinală, dificultăți la înghițire, aveți o poftă de mâncare slabă sau o digestie proastă, e recomandat să evitați consumul de agar.

 

Rețeta rapidă: jeleuri sănătoase pentru copii

reteta jeleuri

Pune la fiert într-o oală mică 3/4 linguriță pudră de agar, 240 ml suc natural de fructe, 240 ml de apă și 40 gr îndulcitor natural. Amestecă regulat și lasă la fiert 2-3 minute. Toarnă apoi conținutul în vase mici sau forme pentru jeleu și dă la frigider pentru a se răci. Poți folosi coloranți alimentari pentru a obține jeleuri de diferite culori.

 

 

Text: Alina Neamțu

Foto: iStock

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!