Proiectul „Semne pentru mișcare” – evaluări în limbaj mimico-gestual

Foto: Asociația KinetoBebe

 

Program de evaluări gratuite „traduse” în limbaj mimico-gestual pentru copiii cu părinți hipoacuzici

București, iulie 2020

După ce în Camera Deputaților a fost votată propunerea legislativă nr. 204/2019 pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, Asociația KinetoBebe, susținută de Fundația Prețuiește Viața, de la care a pornit această idee de schimbare a actului normativ, lansează un nou proiect social care pune în practică principiile nediscriminării în serviciile de sănătate. Prin proiectul “Semne pentru mișcare”, kinetoterapeuții Asociației KinetoBebe oferă ședințe de evaluare motorie alături de un interpret mimico-gestual, LSR, pentru a ajuta familiile cu părinți hipoacuzici să înțeleagă etapele de dezvoltare neuromotorie a copiilor și să decidă corect ce implică terapia de recuperare a copiilor.

Alegând să acționeze în această direcție, proiectul Asociației Kineto Bebe vrea să tragă un semnal de alarmă pentru furnizorii de servicii medicale private, arătând că este posibil să răspunzi profesionist publicului și în cazul persoanelor cu nevoi speciale.

„În demersul de kinetoterapie pediatrică este vitală colaborarea între specialist și părinte. Părinții hipoacuzici nu reușesc să înțeleagă corect ce se întâmplă cu copilul lor atunci când vin la evaluări kinetoterapeutice, din cauza barierei de comunicare. Prezența unui interperet mimico-gestual la evaluările motorii este singura soluție viabilă pentru aceste familii, oferind șanse egale acestor familii.” declară Raluca Chișu, fondatoarea Asociației Kineto Bebe.

Asociația Kineto Bebe lansează proiectul social de evaluări motorii gratuite ale copiilor cu părinți hipoacuzici, împreună cu interpreta LSR Lavinia Chitu.

Foto: Asociația KinetoBebe

 

„Cred cu tărie că avem cu toții dreptul la șanse egale și demnitate și mă bucur nespus când văd că se fac pași importanți și în România pentru protejarea lor. Tocmai de aceea, ne-am dorit această schimbare a legii care să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilități. Proiectul Asociației KinetoBebe, care oferă sprijin și acces egal la servicii medicale și părinților cu deficiență de auz, este un model demn de urmat, de implicare și a mediului privat în accesibilizarea serviciilor și pentru persoanele cu dizabilități.” spune Andreea Marin, președinta Fundației Prețuieste Viața, unul dintre oamenii cheie ce se află în spatele inițativei legislative 204/2019.

Ideea proiectului de lege 204/2019 a plecat de la o nevoie pe cât de simplă, pe atât de dificil de atins, la prima vedere: dreptul la o viață cât mai normală pentru persoanele cu handicap. Pentru că înainte de a fi persoane cu handicap, aceștia sunt oameni. „Ei au dreptul la o viață cât se poate de normală si sunt o resursă valoroasă pentru societatea noastră, dacă vom ști să canalizăm energiile și abilitățile împreunate în dorința lor de a se integra atât din punct de vedere social, cât și economic.” spune deputata Mara Calista,  inițiatoarea legii Pl-x nr. 204/2019 – propunere legislativă pentru modificarea unor acte normative privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Proiectul legislativ adoptat de Parlament a fost transmis către Președinția României pentru promulgare. Societatea civilă și mediul economic sunt provocate să susțină acest demers de nediscriminare a persoanelor cu nevoi speciale, prin adaptarea serviciilor lor la aceste nevoi specifice.

KinetoBebe este lider de piaţă în zona de recuperare pediatrică, oferind servicii de Kinetoterapie, Logopedie şi Psihologie. Centrele de Recuperare Pediatrică KinetoBebe sunt de 10 ani în București și au experiența a peste 10.000 de copii tratați, în trei clinici. Pe lângă acestea, KinetoBebe organizează conferințe și workshopuri de educare a părinților şi este coorganizator al cursurilor de formare profesională pentru kinetoterapeuți. De mai bine de un an, Centrele de Recuperare KinetoBebe sunt sub coordonarea Asociației KinetoBebe şi derulează programe prin care oferă copiilor proveniți din familii fără posibilități materiale, terapie gratuită.

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!

Add Comment

+

Abonare newsletter

Fii la curent cu noutatile PracticInBucatarie.ro!