Ziua cea mai lungă și noaptea Sânzienelor

Suntem parte din natură și dacă nu îi înțelegem ritmurile pierim ca specie. 
Fiecare element are un spirit pe care trebuie să îl respectăm. La solstițiul de vară energiile solare sunt la maximum, iar omul simte altfel soarele, la fel cum o fac și holdele de grâu, fructele și pasările. Soarele, sursa luminii, este astrul care ne aduce viață.

solstitiul de vara

Observațiile de mii de ani ale omenirii au generat mituri, rituri, credințe cărora le-am pierdut semnificațiile, dar la care ne întoarcem, mimând înțelegerea lor, ca la un izvor benefic pentru existența noastră efemeră pe această lume. Pentru noi, locuitorii emisferei nordice, ziua cea mai lungă din an este 21 iunie, Solstițiul de vară, moment în care locuitorii din emisfera sudică au cea mai scurtă zi din an, Solstițiul de iarnă. Așadar, se naște iar un timp nou, ziua descrește. Această sincronizare a ritmurilor vieții cu Universul ne oprește din cotidian și ne face să ne gândim o clipă, iar și iar, la ce suntem și cine suntem.

Astronomic

Conform astro-urseanu.ro – Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București – Pământul are o o mișcare anuală de revoluție în jurul Soarelui, dar și o mișcare diurnă ( de 24 de ore) de rotație în jurul axei polilor săi. Această axă este înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33’: ca urmare, cele două emisfere terestre sunt iluminate de soare inegal, în decurs de un an. De aici rezultă inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

În ziua solstițiului (care în latină înseamnă chiar „Soarele stă”) soarele stă pe cerul zilei 15h 32m, iar crepusculul are durata maximă din an; la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește chiar toată noaptea, de aceea locuitorii regiunilor din nordul Europei devin martori ai frumoaselor „nopți albe”.

După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Tot pe 21 iunie, începând cu anul 2016, este aniversată Ziua mondială a Soarelui – sărbătoare anuală instituită de Societatea Internaţională pentru Energie Solară, cu scopul de a populariza posibilităţile de utilizare a energiei solare.

Semnificații agrare

Practicarea agriculturii, viticulturii, creșterea animalelor sau albinăritul au făcut comunitățile umane să respecte și să se adapteze ritmurilor naturii. Solstițiul de vară este momentul coacerii grâului; agricultorul se gândește la recolta anului viitor – moment pentru a practica rituri care să îmbuneze sacrul, neștiutul, natura, care putea deveni potrivnică recoltelor. Este vorba despre zei străvechi, precreștini, cărora omul le-a dedicat sărbători și ritualuri; apoi ei au îmbrăcat haine creștine de sfinți. Timofei, Vartolomeu, Onofrei, Elisei, Sânpetru, cât și divinitățile păgâne: Drăgaica, Sânzienele, Rusaliile prilejuiau sărbători care adunau comunitatea și pregăteau starea de bine și belșugul.

Este momentul ceremonialurilor agrare de trecere a Spiritului grâului de la ciclul vieții (planta) la ciclul morții (bobul). Viața grâului, ca și viața omului, cunoaște trei etape: stadiul de sămânță încolțită (copilăria în sfera umanului), stadiul maturității (spicul de grâu copt) și etapa semințelor recoltate, care au două destine: o parte se păstrează pentru a fi semănate în pământ, toamna, iar celelalte sunt măcinate și devin pâinea, hrana sacră. Atât viața grâului, cât și viața omului sunt secerate cu coasa, la propriu sau la modul simbolic. Însă spiritul grâului nu moare, și la fel nu moare nici spiritul omului.  „Pâinea e om” e titlul unui basm popular.

Ne-am oprit la semnificațiile agrare ale momentului tocmai fiindcă hrana principală este pâinea noastră cea de toate zilele, iar agricultura a reprezentat dintotdeauna sursa principală de hrană a omului din orice epocă – ne-am amintit de asta chiar în zilele pandemiei când toată lumea a făcut pâine și s-a îngrijorat pentru că lipsea (sau amenința să lipsească) drojdia.

Perioada de maturizare a recoltelor presupune un ritm al ploilor. În momentul „legării rodului” se practică rituri de invocare a ploii, de echilibrare, prin îmbunarea forțelor din zona sacrului. 
Acestei perioade, când culturile se maturizează îi erau specifice câteva „jocuri“ care se mai practicau încă la noi la sfârșitul secolului trecut: „Scaloianul” („Caloianul”), „Paparuda”, „Drãgaica”, și „Cântecele de seceriș”. Zeitățile ploii erau invocate, implorate să adune norii și să ude pământul.

Caloianul era un obicei practicat de copii, suflete curate. Un grup de copii făceau o păpușă din lut și crenguțe căreia i se dădea numele de Caloian.  Caloianul este jelit ca un mort,  dus în afara satului și îngropat. După trei zile era dezgropat, frânt în bucăți, aruncate apoi în bălți, gârle și râuri; era solul trimis la zeitate pentru a invoca ploaia.

Paparuda era o zeitate a ploii, de origine traco-dacică, invocată de cetele de femei sau de copii. O femeie tânără sau copiii se îmbracă în frunze, la fântână, și fac jocul paparudei, din casă în casă, iar gazdele îi stropesc cu apă. Obiceiul era menit pentru a chema ploaia, pentru a feri vitele de boli și a le asigura cantități mari de lapte.

La seceriș se practica Cununa grâului – în forme asemănătoare, la toate popoarele care semănau grâul. La sfârșitul secerișului se păstrau spice netăiate și care apoi se înmănuncheau într-o cunună, un snop, o cruce, un buzdugan. Acestea păstrau mana grâului, energia spirituală a forței de viață sau puterea vindecătoare care pătrunde din univers.

Ceremonialul se desfășura la casa celui mai harnic om din sat unde venea ceata de femei, de la hotarul satului. Ceata de femei era așteptată cu găleți de apă  și cu porțile deschise. Pe masă se găsea un colac  și o sticlă cu vin.

Ceata cânta și dansa. Textele cântecelului sunt foarte interesante ca vechime și semnificații.  Boabele acestei cununi erau păstrate și amestecate atât în grâul ce avea să fie semănat sau cât și în grâul care se macină pentru colacul de Crăciun, tocmai pentru a transmite puterea recoltei de la an la an.

Drăgăici și Sânziene

solstitiul de vara

Drăgaica, protectoare a lanurilor înspicate de grâu și a femeilor măritate, este sinonimă cu Sânziana. Jocul Drăgaicei se practica la 24 iunie, când înflorește planta cu același nume și amintește de ritualuri practicate de acum mii de ani și dedicate Marii Zeițe (Regina Holdelor) care ar umbla pe Pamânt sau ar pluti prin aer în ziua solstițiului de vară, cântând și dansând, împreună cu alaiul sau format din zâne fecioare. Din ceata de fete dansatoare, în număr par, era aleasă una singură, care juca rolul zeității, îmbrăcată în rochie de mireasă și purtând o cunună din flori de sânziene și spice de grâu. Apoi dansau toate la hotarul satului, lângă holdele de grâu. Fetele imită astfel Sânzienele însele, care plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și pasările, umplu de leac și miros florile, tămăduiesc bolnavii și apără semănăturile de grindină.

În zorile zilei de Sfântul Ioan, fetele culegeau de pe câmp florile de sânziene și împleteau cununi pe care le aruncau peste case. Dacă acestea se agățau de horn, era semn că se apropie cununia. Cei în vârstă aruncau coronițe peste casă: dacă acestea vor cădea de pe acoperiș, moartea este aproape.

Ziua Sânzienelor va fi dedicată ritualurilor magice specifice înnoirii timpului. Erau efectuate observații astronomice și meteorologice în special la răsăritul constelației Cloșca cu pui, în raport cu care se calcula timpul favorabil semănatului de toamnă. Se culegeau plantele medicinale și picături de rouă cu rol cosmetic. Dar era și vremea leacurilor de dragoste, a vrăjilor pentru cununie, și pentru aflarea ursitei. Sărbătoarea se numește Drăgaică în Moldova, Dobrogea și Muntenia și Sânziene în restul țării.

Zânele Sânziene pot fi și aducătoare de rele dacă oamenii lucrează în ziua de 24 iunie. Dacă nu sunt cinstite, stârnesc vijelii și lasă câmpul fără rod și florile fără leac.

 

 

Citește continuarea articolului în numărul 7/2020 al revistei Practic în bucătărie! Acesta poate fi achiziționat de la puncte de vânzare a presei din toată țara, dar și în format electronic, prin intermediul Magzter.

Autor: Ivana Iancu

Sursă foto: iStock

Add Comment