O pâine și-o poveste

O pâine și-o poveste

Foto: din arhiva personală

Între atâtea aluaturi câte mi-a fost dat să văd în ultima vreme, unul îmi este mai mult decât drag. Iar dragul de el este și mai mare, pentru că întotdeauna acest aluat are și o poveste pe lângă rețeta lui specială: aluatul pentru pâinea cu cartofi! Pâinea cu cartofi este o comoară pe masa gospodarului. Este gustul copilăriei din Ardeal. Este o poveste într-un cuptor. De curând, într-un sat de poveste din județul Covasna, mi-a fost activat acest gust. Deși deloc străină de povestea pâinii cu cartofi, dar mai ales deloc străină de acest gust, care mi-a marcat copilăria și pe care am privilegiul să-l simt ori de cât ori merg acasă, în Ardeal, mă fascinează totuși traseul acestei pâini. Scenariul preparării pâinii este pus la cale dinainte. După ce s-a stabilit cantitatea, se trece la calcul, se adună cartofii, se spală și se pun la fiert, în coajă. Asta se întâmplă cu o zi înainte de marea acțiune. Apoi, se curăță și se zdrobesc, cu presa specială în zilele noastre, pe vremuri cu mâna sau cu ustensilele vremurilor. Se pregătește o maia din făină, zahăr, drojdie, apă călduță și pasta de cartofi, care se lasă la dospit peste noapte. Dimineața, înainte de răsărit, când nici nu apucă toți cocoșii să-și exerseze vocea, gospodinele se pun pe treabă și frământă foarte bine aluatul. Și după ce picuri de sudoare vor cădea de pe frunțile lor, încep a modela ditamai pâinile, cât roata carului, pe care le mai lasă la crescut în coșuri de nuiele (cum am văzut la Covasna, învelite în ștergare de bumbac) sau în molde (covate). Și când focul e numa bun (asta o știu doar ele, gospodinele pricepute în arta pâinii), se ia aluatul și se răstoarnă zdravăn, dintr-o mișcare bruscă, direct pe paleta ce merge în jăratecul ce scânteie în gura cuptorului. În funcție de cât de generos e cuptorul, se pot coace și 10 pâini mari de 2-3 kg, din care să hrănești atâtea guri câte ai nevoie, vreme de câteva zile. Și 2 ore, cât se coc pâinile, gospodinele își trag sufletele, sporovăiesc în timp ce spală vasele și ustensilele. Și povestea noastră nu se termină aici, căci imediat ce ies din cuptorul încins, negre ca un tăciune, de nici prin cap nu-ți trece că ar mai putea să fie și ceva comestibil, fiecare pâine își primește porția de bătaie de la stăpâna cuptorului. Ba cheamă și ajutoare! Cu bețe speciale sau pur și simplu cu un tocător de metal sau de lemn, gospodinele bat pâinea de coaja cea neagră, până rămâne puțin mulatră. E cam ca povestea cu pielea care se decojește după ce te-a ars soarele…

Foto: din arhiva personală

Bătute bine, fără loc de vreun protest, pâinile iau drumul moldei, locul în care au stat și în varianta lichido-solidă, unde se relaxează câteva ore bune, pentru a se răci și a putea fi tăiate. Și când tragi linie și socotești, deduci că îți cam ia ceva timp, că e cam mare efortul și delicată treaba asta cu pâinea de casă cu cartofi. Dar când întinzi un strat de unt gras, galben, sau o țâră de untură de casă, peste care presari niște paprică și spargi o ceapă roșie… mai că-ți vine să te înscrii în programul de frământat&Co.

Prețuiți bucata de pâine și lucrați aluatul cu multă dragoste și atenție!

Crenguța Simion 

Foto: Din arhiva personală

Add Comment