Ia, cea care spune mereu o poveste

Foto: arhiva Practic în bucătărie

Ia, cea care spune mereu o poveste

Nu am avut niciodată un costum popular și nici nu am. Nici măcar o ie a mea. Nu am avut o bunică care să-mi facă. Străbunica din partea mamei ne-a lăsat multe obiecte lucrate de ea, din materiale care rezistă și azi și arată ca noi, dar o ie nu am găsit prin moștenirea lăsată de ea. Nici nu mi-am dorit neapărat când eram mai mică. Cu toate acestea se întâmpla la câte o serbare școlară, dar mai ales la vestita „Cântarea României” să am nevoie de un costum popular. Atunci, mama îmi făcea rost de unul și pot spune că aveam un sentiment ciudat, plăcut când mă îmbrăcam cu el. Nu aș putea descrie de ce. Cândva nu se punea prea mult accent pe purtarea iei, era ceva firesc, dar în ultimii ani s-a creat o adevărată isterie. Aproape că nu există persoană să nu aibă o ie, fie ea veche, de la bunica, fie modernă, stilizată sau din cele turcești sau chinezești făcute în serie. Oricare ar fi povestea ei, ia aduce laolată sentimente frumoase, de mândrie, crează tablouri valoroase. Anul trecut, revista Practic în bucătărie a organizat un brunch, iar dress codul era: o ie! Cum nu aveam, m-am gândit cum să fac rost, căci de cumpărat nu reușeam atât de repede. O ie frumoasă, bine lucrată (manual) costă destul de mult. Imediat a venit și soluția salvatoare. Prietena mea din copilărie, mai mare ca mine, a avut mereu ii de la mamă, bunici, din familia ei numeroasă. În plus, de câțiva ani încoace își petrece aproape tot timpul cosând ii și costume populare. Și cum tocmai făcuse o ie pe comandă, care s-a întâmplat să-mi placă foarte mult și auzisem că persoana nu a fost serioasă și a rămas cu ea, i-am spus că o cumpăr eu. A insistat să mi-o ofere cadou pentru toți anii în care i-am fost bonă copiilor (în vacanțe îmi plăcea să o ajut, deoarece iubesc foarte mult copiii). Nu am acceptat sub nicio formă, deoarece știam cât muncise la ea și am insistat eu de data aceasta să i-o plătesc. Pentru că am pus-o în fața faptului împlinit, nu a mai avut ce face. De atunci mă mândresc și eu cu o ie ce-mi aparține. Și, bineînțeles că Marioara, prietena mea, mi-a trimis pentru evenimentul Practic și un costum lucrat de bunica ei din satul Grid, jud. Brașov, un costum cu influențe săsești și maghiare. Brâul a fost lucrat de mătușa prietenei mele, o altă persoană extrem de talentată în realizarea pieselor de costume populare. Astfel, cu o ținută completă, am avut o zi foarte frumoasă, iar cuvintele de laudă și apreciere, dar și tot felul de întrebări despre costum sau despre ie nu au încetat să curgă. Cât despre poze, fiecare invitat și-a dorit o poză cu mine. A fost o experiență deosebită. A doua oară am ales să port ia într-o altă combinație, la o cină festivă la Castelul Bran, cină organizată de copiii din Tabăra Țara lui Andrei și din nou ia mea a fost foarte apreciată. Cel mai mult a fost apreciată de o doamnă venită tocmai din America.

Foto: din arhiva personală

O altă poveste, până să am ia mea, are legătură cu un alt eveniment de acum 2 ani. Fusesem invitată în interes de serviciu la o fermă de căprițe din județul Constanța. Un eveniment deosebit, care includea pe lângă conferința de presă, vizitarea fermei și un program artistic cu formații populare de români și armeni din județul Constanța. Petrecerea s-a încheiat cu o masă câmpenească. Bineînțeles că dorința organizatorilor a fost să purtăm o ie. Fiecare invitat s-a străduit din răsputeri să facă rost de o ie, de o piesă din costumul popular. Atunci a fost prima mea experiență cu iile de la prietena mea. Am sunat-o și am întrebat-o dacă poate să-mi împrumute o ie pentru acest eveniment. Imediat mi-a și trimis o poză cu ia pe care o avea la dispoziție, apoi a pregătit și un ilic, un brâu și mi le-a trimis urgent prin curier. La vremea respectivă nu am ales să port un costum întreg, pentru că nu am vrut să fiu cea mai expusă, în plus era foarte cald (nici cu ia nu a fost prea ușor, dar m-am descurcat onorabil). Am uitat să precizez că organizatorul oferea un premiu constând într-o cazare de o noapte la un hotel din Constanța pentru posesoarea celei mai frumoase ii. Aș fi putut ghici răspunsul încă din autocar, de când celelate fete au început să-mi admire ia foarte veche și să-mi pună tot felul de întrebări. Apoi, ajunsă la fața locului, multe persoane au vrut să facem poze împreună. La finalul zilei, înainte de plecare, a urmat momentul anunțării câștigătorului. Eu mă plimbam puțin prin grădina fermei, deosebit de frumoasă. La un moment dat mă sună o colegă și-mi spune să vin urgent, că eu voi fi cea anunțată. M-am emoționat, deși puțin îmi trecuse prin cap, în urma reacțiilor. Da, am câștigat premiul și am fost invitată să spun povestea iei. Deși am avut foarte multe emoții, am impresionat invitații prin povestea acelei ii: o ie cusută de mătușa Marioarei (prietena mea) pe vremea când mătușa era elevă în clasa a 7-a (văzând ia și modelul veți rămâne uimiți ce putea ieși din mâinile unei fete de clasa a 7-a, pe vremuri, cât de talentată era și câtă muncă depunea). Fetele de atunci, din clasa a 7-a erau învățate să-și coase ia cu care se urma să se îmbrace atunci când se vor căsători. Ia avea 70 de ani și arăta impecabil. Mătușa, prima proprietară, nu mai trăiește, dar a lăsat în urma ei o comoară.

Și iată cum, de fiecare dată, o ie aduce povești interesante, povești de viață, bucurie, pasiune pentru frumos, pentru muncă. Iar în cazul meu, cea care am pus-o în valoare, mi-a adus atâta bucurie și un premiu la mare, locul meu cel drag.

La mulți ani de Ziua Universală a iei! La mulți ani tuturor celor ce poartă cu mândrie această piesă din zestrea lăsată de bunici sau o ie actuală!

P.S. De curând, mama mea mi-a cumpărat și o rochie cu motive tradiționale. Să am, să nu mai zic că nu am :)))))

Crenguța Simion

Foto: din arhiva personală

Add Comment