Despre culori, cu multă culoare!

foto: de la pixabay.com

foto: de la pixabay

Despre culori

Întotdeauna mi-au plăcut culorile, iar vara e mai mult ca oricând vremea lor. Iubesc culoarea naturii, culoarea hainelor, a pielii bronzate, culoarea cerului senin sau a cerului înainte de furtună, pe cea a răsăritului sau a apusului. Iubesc culorile înghețatei, culorile fructelor, mă umplu de plăcere și bucurie la simpla privire a tarabelor din piețe. Bogăția de culori dată de varietatea fructelor și legumelor, pe care vara le oferă din abundență, crează un adevărat tablou. Iubesc pajiștile cu iarba semi-verde, semi-arsă de razele soarelui, iubesc căpițele de fân ce mă îndeamnă mereu să le escaladez.

foto: de la pixabay

Fructele de pădure sunt o altă parte din tabloul culorilor verii. Iubesc pajiștile presărate cu oi și văcuțe, cu măgăruși și câini, dar iubesc și verdele pădurilor. Iubesc roșul roșiilor, al sucului abia preparat. Îmi place galbenul aprins pe o piele bronzată sau verdele crud al castraveților. Galbenul corcodușelor ce pocnesc de atâta coacere, pata murelor de pe mâini sau limba mov dată de afine.

foto: arhiva personală

foto: arhiva personală

foto: arhiva personală

Vara e anotimpul culorilor, al veseliei, dar mai presus de toate vara e anotimpul turcoazului de la mare, al verdelui din pădure, al ciocolatei de pe pielea bronzată și a veseliei de pe chip. Nu ocoliți culorile din viața voastră. Ele vă aduc doza de fericire, de optimism și pata de culoare necesară.

 

Crenguța Simion

Foto: din arhiva personală; de la pixabay.com

Add Comment